DISTRIBUIȚI
MSN.com

Maşinile de îngheţată vor fi interzise în unele zone din Londra din cauza îngrijorărilor privind poluarea, informează The Guardian, scrie News.ro .

Şoferii trebuie să ţină motorul pornit când vând îngheţată pentru ca frigiderele să rămână funcţionale, iar majoritatea vehiculelor folosesc motoare diesel, care emit chimicale dăunătoare, este motivaţia autorităţilor.


Citește și : Maduro neagă zvonurile că ar fi plănuit să fugă în Cuba

Consiliul din districtul Camden al Londrei deja interzice maşinile de îngheţată pe 40 de străzi din cauza îngrijorărilor privind efectul asupra mediului. Măsurile vor fi sporite în acest an, iar şoferii care sunt prinşi că vând îngheţată vor fi amendaţi.

De asemenea, consiliul local din Westminster ia în considerare o interzicere a maşinilor cu îngheţată.

„Aceste maşini emit chimicale toxice în aer, de aceea vom introduce măsuri pentru a reduce sau chiar interzice în unele cazuri astfel de trafic în jurul şcolilor sau a unor spaţii publice”, a declarat un purtător de cuvânt al consiliului.

Legea permite maşinilor de îngheţată să stea maxim 15 minute într-o zonă pentru a vinde produsele iar ele nu au voie să se întoarcă în zona respectivă în aceeaşi zi.

Citește și : Mogherini: UE îndeamnă la ‘cea mai mare reţinere’ în Venezuela