DISTRIBUIȚI

Amsterdam şi Rotterdam vor fi primele două oraşe din Olanda unde purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie, potrivit unui regulament care intră în vigoare miercuri, relatează dpa, potrivit agerpres.

Persoanele în vârstă de 13 ani şi mai mari trebuie să poarte măşti de protecţie în pieţe, pe străzi aglomerate precum şi în magazine aglomerate şi în centre comerciale acoperite.


Citește și: Trump ȘTIE ce a fost în Beirut: ‘Seamănă cu un atentat teribil. A fost un fel de bombă!’

Semne de avertizare galbene care atenţionează oamenii despre noul regulament au fost amplasate marţi în tot centrul Amsterdamului, inclusiv în Districtul Roşu.

Oricine nu poartă mască riscă o amendă de 95 de euro (111, 8 dolari), conform anunţurilor făcute de consiliile celor două oraşe.

Decizia survine ca răspuns la o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus şi ca urmare a îngrijorărilor faţă de respectarea distanţei sociale în contextul prezenţei unui număr mare de turişti în centrul istoric al Amsterdamului.

Vezi și: Exploziile din Beirut au transformat orașul într-o ruină (FOTO/VIDEO)

Până acum, numai persoanele care călătoreau în transportul public erau obligate să poarte măşti.

Săptămâna trecută, ţara a înregistrat 2.600 de noi cazuri de infecţii, aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, o evoluţie pe care institutul olandez de sănătate a calificat-o drept ”îngrijorătoare”.