DISTRIBUIȚI
AFP

Atacul armat care a făcut 58 de morţi în cursul unui festival de muzică desfăşurat la Las Vegas este o „crimă” care „şochează prin cruzimea ei”, a afirmat luni preşedintele rus, Vladimir Putin, într-o telegramă de condoleanţe adresată omologului său american, Donald Trump, relatează AFP. 

„Crima care a luat viaţa a zeci de cetăţeni paşnici şochează prin cruzimea ei”, a declarat şeful statului rus în acest mesaj, citat într-un comunicat al Kremlinului, exprimându-şi „compasiunea şi sprijinul pentru familiile şi cei apropiaţi” victimelor decedate.


Un atacator a deschis focul duminică seara la Las Vegas asupra unei mulţimii la un concert în aer liber, acest atac fiind cel mai sângeros din ultimele decenii comis în SUA. Stephen Paddock, bărbatul despre care se crede că a comis atacul, era mort când poliţiştii au intrat în camera sa de hotel, cu vedere spre locul în care se desfăşura un festival de muzică, a indicat poliţia locală.

Paddock, în vârstă de 64 de ani, originar din Mesquite (statul Nevada), a deschis focul de armă din camera sa de hotel, aflată la etajul al 32-lea, asupra unei mulţimi de peste 22.000 de persoane prezente la festival.