DISTRIBUIȚI
The Irish Times

Liderul istoric al Sinn Fein, Gerry Adams, a anunţat sâmbătă că mâna sa dreaptă Mary Lou McDonald îi va succeda la conducerea partidului republican irlandez, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), relatează AFP.

În cadrul unei reuniuni a conducerii formaţiunii politice la Belfast, Gerry Adams a anunţat că numirile pentru această funcţie s-au încheiat iar Mary Lou McDonald a fost singurul candidat, conform agerpres .


„Vă mulţumesc că l-aţi primit pe preşedintele ales al partidului nostru, Mary Lou McDonald”, a scris pe Twitter Gerry Adams.

Citește și : Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a făcut baie în apa unui lac de Bobotează

Mary Lou McDonald, în vârstă de 48 de ani, vicepreşedinte al partidului naţionalist, urmează să fie confirmată în funcţie în cadrul unui congres extraordinar organizat pe 10 februarie.

După 34 de ani în fruntea partidului republican irlandez Sinn Fein, Gerry Adams a anunţat în noiembrie anul trecut că va renunţa în 2018 la preşedinţia formaţiunii pe care o reprezintă din 1983 pentru a lăsa locul unor figuri noi şi mai ales pentru a permite partidului să progreseze ca forţă politică.