DISTRIBUIȚI

Liderul social-democraţilor germani, Martin Schulz, a anunţat luni că în luna decembrie va candida din nou pentru funcţia de preşedinte al Partidului Social-Democrat (SPD) şi că ulterior va anunţa dacă ia în calcul o candidatură la postul de cancelar al Germaniei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Schulz a estimat că alegătorii trebuie să evalueze situaţia politică din Germania, unde nu s-a reuşit până acum formarea unei coaliţii guvernamentale după alegerile parlamentare din septembrie, şi a subliniat că nu se teme de alegeri anticipate.


Citeşte şi: CNN: Preşedintele Mugabe şi-a pregătit demisia

Politicianul german, fost preşedinte al Parlamentului European, a mai menţionat că miercuri se va întâlni cu preşedintele ţării, Frank-Walter Steinmeier.

Un document intern al SPD, consultat de Reuters, arăta că social-democraţii germani nu sunt dispuşi să se alăture conservatorilor cancelarului Angela Merkel într-o nouă ‘mare coaliţie’, după recentul eşec al negocierilor tripartite pentru formarea noului guvern de la Berlin. În această privinţă, Schulz a precizat că până în prezent nu a fost contactat de cancelarul Angela Merkel.

SPD a obţinut doar 20,5% din sufragii la alegerile parlamentare din septembrie, acesta fiind cel mai slab scor electoral al său din perioada postbelică. După alegerile din septembrie 2013, social-democraţii au făcut parte din ‘marea coaliţie’ alături de blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială).

Citeşte şi: Alertă în Elveţia. Consulatul american din Zurich a fost EVACUAT – FOTO

Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale la Berlin au eşuat duminică seara prin retragerea Partidului Liber-Democrat (FDP), care a anunţat că nu poate forma un guvern viabil împreună cu celelalte formaţiuni implicate în discuţii – blocul conservator şi Verzii.

O serie de subiecte i-au despărţit pe conservatori de FDP şi de Verzi, printre care folosirea cărbunelui ca sursă de energie, politica fiscală şi numărul de refugiaţi acceptaţi în Germania.