DISTRIBUIȚI
Süddeutsche Zeitung

Liderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Martin Schulz, a afirmat, într-un interviu pentru cotidianul Bild, că, ”în viitoarele bugete multianuale ale Uniunii Europene, Germania nu poate pur şi simplu să contribuie în continuare cu sumele uzuale, dacă ţări beneficiare, precum Ungaria sau Polonia, nu-şi îndeplinesc rolul în ce priveşte primirea de refugiaţi”, relatează vineri agenţia PAP, potrivit agerpres.

”Plătim şi suportăm costurile referitoare la refugiaţi, dar unele ţări nu primesc refugiaţi (…). UE este o comunitate a dreptului, nu un supermarket unde fiecare se autoserveşte şi alege ceea ce-i place”, a declarat Schulz.


Citeşte şi: Furtună hibernală pe Coasta de Est a SUA

În opinia liderului social-democrat german, Ungaria şi Polonia, şi acum şi Austria, ”evită responsabilitatea” şi acţionează ca şi cum problema refugiaţilor ţine numai de germani.

Agenţia poloneză de presă precizează că, în cursul zilei de vineri, premierul ungar Viktor Orban este aşteptat să participe la o reuniune în sudul Germaniei cu parlamentari ai partidului Uniunea Creştin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea cancelarului Angela Merkel.

Liderul SPD speră că gazdele reuniunii vor ridica probleme precum relocarea de refugiaţi, libertatea de expresie şi libertatea presei cu şeful guvernului ungar.

Citeşte şi: Cine este Michael Wolff, autorul care a provocat ‘focul şi furia’ lui Trump?

Partidul lui Orban, Fidesz, face parte din Partidul Popular European (PPE), împreună cu CDU şi CSU.

Duminică, CDU şi CSU vor începe negocieri cu SPD pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare în Germania.