DISTRIBUIȚI
International News

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, la Marsilia, după ce un balcon s-a prăbuşit parţial în timpul unui marş în memoria victimelor prăbuşirii celor două imobile în centrul oraşului, la începutul săptămânii, relatează AFP, potrivit News.ro .

La marş au participat câteva mii de persoane.


O femeie în vârstă de 59 de ani şi un băiat de şapte ani au căzut de la primul etaj al unei clădiri, după prăbuşirea unei porţiuni de un metru pătrat din balconul în care se aflau. Pompierii care au intervenit la faţa locului au anunţat că starea celor doi nu este îngrijorătoare. O femeie în vârstă de 24 de ani a fost şi ea rănită, ea o bucată mare de piatră căzând pe piciorul ei.

Citește și : Corpul jurnalistului Khashoggi a fost dizolvat în acid și aruncat în canalizare (presa turcă)

Din precauţie, toată clădirea a fost evacuată.

Luni, două imobile vechi din Marsilia s-au prăbuşit, iar opt persoane au murit în urma surpării clădirilor.