DISTRIBUIȚI
Twitter

Statele Unite, Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie au condamnat joi, printr-un comunicat comun, atacurile neîntrerupte ale rebelilor houthi din Yemen, relatează DPA, potrivit agerpres.

De la sfârşitul lui 2014, în Yemen are loc o luptă devastatoare pentru putere între un guvern sprijinit de Arabia Saudită şi rebelii houthi susţinuţi de Iran.


Citește și: Emiratele Arabe Unite vor investi 10 miliarde de dolari în Israel

SUA şi cele patru ţări europene au atras atenţia asupra ofensivei iniţiate luna trecută de rebeli pentru a captura provincia Marib, bogată în resurse energetice, de la forţele guvernamentale, precum şi asupra escaladării atacurilor împotriva Arabiei Saudite.

„Atacul lor hotărât asupra (provinciei) Marib amplifică o criză umanitară deja groaznică”, au transmis ţările citate.

În ultimele săptămâni, Arabia Saudită a fost ţinta unui număr tot mai mare de atacuri cu dronă şi rachete ale rebelilor houthi.

Coaliţia condusă de Arabia Saudită a desfăşurat duminică o serie de atacuri asupra capitalei Sanaa, controlată de rebeli, după ce a interceptat drone şi rachete lansate de houthi. Rebelii au precizat ulterior că au atacat o instalaţie saudită de petrol.

„Eforturile noastre diplomatice reînnoite pentru a pune capăt conflictului din Yemen sunt cea mai bună speranţă pentru oprirea acestui război. Le cerem rebelilor houthi să profite de această şansă pentru pace şi pentru a opri escaladarea” conflictului, se arată în comunicat.

Citește și: UE denunță reforma electorală din Hong Kong și amenință Beijingul cu noi sancțiuni

Rebelii controlează porţiuni mari din nordul Yemenului şi zone în care trăieşte circa 70% din populaţie.

Conflictul de peste şase ani a adus Yemenul, ţară sărăcită, în pragul foametei şi a pus la pământ infrastructura sanitară.

ONU a spus despre situaţia din Yemen că este cea mai mare criză umanitară din lume.