DISTRIBUIȚI
Christoph Scholz / Brexit

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au foarte puţin timp la dispoziţie pentru ajungerea la un eventual acord privind relaţiile post-Brexit, în contextul că sunt în continuare divergenţe semnificative, admite Guvernul de la Londra, informează mediafax.

„Avem foarte multă treabă de făcut dacă vrem să acoperim discrepanţele semnificative care rămân între poziţiile noastre asupra celor mai dificile subiecte, iar timpul este foarte scurt”, a declarat luni după-amiază un purtător de cuvânt al Downing Street, conform agenţiei Reuters.


Citește și : Erdogan îi îndeamnă pe turci să nu mai cumpere produse franţuzeşti – VIDEO

Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie, într-o declaraţie adoptată la summitul de la Bruxelles, că progresele în negocierile privind relaţiile post-Brexit sunt insuficiente, îndemnând statele membre să se pregătească inclusiv pentru scenariul încheierii tranziţiei fără niciun acord. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis că Uniunea Europeană vrea un acord privind relaţiile post-Brexit cu Marea Britanie, „dar nu cu orice preţ”.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Citește și : Spitalele din Belgia nu mai fac faţă! Ar putea rămâne fără niciun loc la ATI!

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson vrea să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Tratatul conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord.