DISTRIBUIȚI
Financial Times

Marea Britanie a îndemnat Rusia să respecte angajamentele sale internaţionale privind respectarea drepturilor omului după reţinerea a peste 1.600 de persoane la Moscova şi în alte oraşe din Rusia în timpul protestelor de sâmbătă organizate la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, relatează Reuters, potrivit agerpres

„Suntem profund preocupaţi de reţinerea protestarilor paşnici şi continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape”, a anunţat Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.


Citește și : Prima fotografie 3D a SARS-CoV-2

„Îndemnăm guvernul rus să respecte şi să se conformeze cu angajamentele sale internaţionale în materie de respectare a drepturilor omului şi să-i elibereze pe cetăţenii reţinuţi în timpul demonstraţiilor paşnice”, a adăugat Foreign Office.

Poliţia rusă a reţinut până acum 1.614 persoane la protestele neautorizate organizate sâmbătă în întreaga ţară în sprijinul opozantului Kremlinului Aleksei Navalnîi, a anunţat ONG-ul OVD-Info, specializat în monitorizarea protestelor.

Citește și : Serviciul militar în Grecia va creşte de la 9 la 12 luni