DISTRIBUIȚI
Jerusalem Post

Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie în Regatul Unit, se află în plină furtună, acuzat că nu combate suficient de viguros antisemitismul în rândul său, acuzaţii care-l vizează pe Jeremy Corbyn de când este şeful formaţiunii, relatează AFP, conform news.ro .

De când se află la conducerea formaţiunii, în septembrie 2015, mai mulţi membri ai partidului au fost suspendaţi, expulzaţi sau obligaţi să demisioneze după ce au făcut declaraţii antisemite, ceea ce nu-l împiedică pe Corbyn şi pe susţinătorii săi de extremă stânga să fie acuzaţi de complezenţă.


Citește și : Rusia va expulza 60 de diplomaţi americani și închide consulatul SUA din Sankt Petersburg

Demisia lui Christine Shawcroft, o reprezentantă a partidului care a cerut reintegrarea unui membru acuzat de antisemitism, este ultimul episod al unei crize care a culminat cu o manifestaţie fără precedent, luni, contra lui Corbyn.

„Jeremy Corbyn nu a ştiut să ia măsuri semnificative şi a lăsat un spaţiu rasiştilor”, a declarat în faţa a aproximativ 500 de manifestanţi Jonathan Arkush, preşedintele unei organizaţii reprezentative a comunităţii evreieşti – Board of Deputies of British Jews.

”Ce e prea mult e prea mult”, a spus el, avertizând că evreii ”dezertează” din Paritdul Laburist.

Organizaţia a publicat în prealabil, împreună cu altă organizaţie evreiască, Jewish Leadership Council, o scrisoare deschisă pe un ton extrem de critic, în care îl acuză pe Jeremy Corbyn că se află cu regularitate ”de partea antisemiţilor”.

Aceste acuzaţii îl urmăresc pe Corbyn de când conduce partidul.

Imediat după victoria sa, el a fost nevoit să se explice cu privire la faptul că a catalogat drept ”prieteni” mişcarea islamistă Hamas şi mişcarea şiită libaneză Hezbollah, într-un discurs despre perspectivele păcii în Orientul Mijlociu.

AUTORITATE MORALĂ CONTESTATĂ

Un an mai târziu, unul dintre principalii săi aliaţi, fostul primar al Londrei Ken Livingstone, a declarat că Hitler ”susţinea sionismul înainte să înnebunească şi să sfârşească prin a omorî şase milioane de evrei”.

Această declaraţie a provocat indignare, iar Livingstone a fost suspendat din partid.

Altă lovitură dură pentru Corbyn au fost declaraţii controversate ale unuia dintre marii săi susţinători, realizatorul Ken Loach, într-un interviu acordat BBC în septembrie 2017.

Când a fost întrebat dacă negarea Holocaustului este acceptabilă, Ken Loach a răspuns că ”Istoria este un lucru de dezbătut”. ”Înfiinţarea statului Israel, de exemplu, bazat pe epurare etnică, este de dezbătut de către noi toţi”.

Realizatorul şi-a clarificat mai târziu declaraţiile spunând că Holocaustul este ”un eveniment istoric la fel de real ca al Doilea Război Mondial însuşi şi nu ar trebui să fie contestat”.

Ultima criză care afectează Partidul Laburist a început săptămâna trecută, când Corbyn a fost nevoit să prezinte scuze cu privire la o postare pe Facebook pe care a scris-o în 2012, în semn de susţinere faţă de un artist de stradă a cărui frescă ce conţinea simboluri clar antisemite a fost retrasă în urma unor plângeri.

În opinia lui Robert Shrimsley, directorul redacţiei Financial Times (FT), Corbyn şi partizanii săi au ”ignorat şi negat” antisemitismul în partid până săptămâna trecută.

”Domnul Corbyn încă mai poate rezolva această problemă, dar trebuie să aibă cel puţin aerul că vrea s-o facă”, scrie el.

The Guardian, un cotidian de stânga, apreciază că „Jeremy Corbyn nu conduce un partid antisemit”, dar că este ”prea complezent” faţă de o problemă ”care-i ameninţă autoritatea morală”.

Jeremy Corbyn a încercat să stingă incendiul acordând joi un lung interviu Jewish News. El spune că există 300 de semnalări cu privire la antisemitism în partid din 2015 şi că 150 de persoane au fost excluse sau au demisionat.

”Eu nu sunt un antisemit, nu am fost niciodată şi nu voi fi vreodată”, a declarat el, apărându-şi bilanţul.

Însă ziarul nu a fost convins şi proclama pe prima pagină ”Noi i-am dat o şansă lui Jeremy Corbyn să repare pagubele, însă răspunsurile sale nu sunt pur şi simplu… SUFICIENT DE BUNE”.

Citește și : Donald Trump este preocupat de plata impozitelor „prea mici” de către grupul Amazon