DISTRIBUIȚI
Fair Observer

Marea Britanie a anunţat joi că i-a sancţionat pe comisarul rus pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova şi pe şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, într-un nou val de sancţiuni împotriva Rusiei asupra crizei ucrainene, relatează Reuters, potrivit agerpres

Foreign Office-ul a declarat că a sancţionat-o pe Lvova-Belova pentru transferul forţat şi adopţia copiilor ucraineni, în timp ce Kirill a fost vizat pentru „sprijinul său proeminent faţă de agresiunea militară rusă în Ucraina”.


Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

Comunicatul adaugă că patru înalţi oficiali militari dintr-o unitate „cunoscută că a ucis, violat şi torturat civili” în oraşul ucrainean Bucea au fost de asemenea sancţionaţi.

„Vizăm facilitatorii şi autorii războiului (preşedintelui rus Vladimir) Putin care au adus nespusă suferinţă Ucrainei, inclusiv transferul forţat şi adopţia de copii”, a declarat ministrul de externe britanic Liz Truss în comunicat.

Potrivit guvernului, sancţiunile vizează de asemenea aliaţi ai lui Putin, comandanţi militari şi dealeri de arme ruşi.

Principalele ţări occidentale au anunţat sancţiuni masive împotriva Rusiei în ultimele luni asupra a ceea ce spun că este o invazie a Ucrainei în februarie. Moscova a numit-o o operaţiune militară specială, susţinând că scopul ei este de a dezarma şi „denazifica” vecinul său, aminteşte Reuters.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei