DISTRIBUIȚI
www.saudiarabiavisa.net

Marea Britanie şi Arabia Saudită şi-au exprimat ambiţia unui parteneriat comercial şi unor investiţii în valoare totală de 65 de miliarde de lire sterline (72,8 miliarde de euro) în anii următori, scrie Reuters.

Guvernul britanic consideră că această perspectivă constituie un semn al încrederii în economia Regatului Unit înainte de Brexit, conform news.ro .


Anunţul a fost făcut în urma unei întâlniri între premierul britanic Theresa May şi prinţul moştenitor saudit Mohamed ben Salman, aflat în vizită la Londra.

Citește și : Trump promite FLEXIBILITATE faţă de ‘adevăraţii prieteni’ ai SUA

”Întâlnirea s-a tradus într-un angajament care marchează schimburi comerciale şi oportunităţi de investiţii în jur de 65 de miliarde de lire sterline în următorii ani, inclusiv investiţii directe în Regatul Unit şi noi achiziţii din partea întreprinderilor publice saudite pe lângă întreprinderi britanice”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al lui May.

”Acest lucru constituie un impuls semnificativ pentru prosperitatea Regatului Unit şi o demonstraţie clară a solidei încrederi internaţionale în economia noastră, în timp ce ne pregătim să părăsim Uniunea Europeană (UE)”, a adăugat el.

Londra, care întreţine vechi legături în domeniile Apărării şi securităţii cu Riadul, caută parteneri comerciali în perspectiva ieşirii sale din UE, prevăzute într-un an.

Arabia Saudită vrea să atragă investitori străini, promovându-şi binefacerile recentelor sale reforme.

Cei doi lideri şi-au exprimat totodată viziunea comună cu privire la necesitatea de a acţiona împreună în vederea stopării influenţei Iranului în regiune.

Arabia Saudită şi Iranul poartă un război cu scopul de a-şi afirma influenţa, prin intermediul teatrelor de război din regiune, în Siria, Irak şi Yemen – unde saudiţii conduc o coaliţie ce luptă împotriva unor miliţii şiite hithi, aliniate Teheranului.