DISTRIBUIȚI
The Independent

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 la ora 23:00 GMT, după 47 de ani de la aderare, fiind prima ţară care iese din blocul comunitar, potrivit agerpres.

În cea mai mare schimbare de orientare geopolitică de la pierderea imperiului său global, Regatul Unit a ieşit din Uniunea Europeană, într-un pas catalogat de prim-ministrul Boris Johnson drept „începutul unei noi ere”, scrie Reuters.


Citește și : Macron: Retragerea Marii Britanii din UE ‘trebuie să ne facă să reflectăm’

De data asta s-a terminat, scrie şi France Presse. Au fost necesari trei ani şi jumătate de dispute în familie şi invective în Parlament pentru acest mare salt în necunoscut, votat cu 52% de britanici în 2016, să se concretizeze. Regatul Unit trebuie să se înhame acum la sarcina dificilă de a-şi reconstrui relaţiile cu blocul redus la 27 de membri, dar şi marile puteri precum Statele Unite.

Mii de susţinători ai Brexitului s-au adunat în faţa parlamentului britanic, agitând steaguri, cântând şi petrecând, într-un amestec de nostalgie, patriotism şi sfidare. Oamenii au început numărătoarea inversă cu treizeci de secunde înainte de ora locală 23.00, iar când Brexit-ul a devenit oficial au aplaudat şi au lansat baloane spre cer. Unii dintre britanicii prezenţi au cântat „God Save the Queen”, ale cărui cuvinte au fost proiectate pe un ecran uriaş, iar alţii s-au îmbrăţişat în fumul artificiilor. Mulţi dintre ei au strigat „Libertate!”, potrivit France Presse.

„Războiul acesta s-a terminat: am învins”, a declarat Nigel Farage, unul dintre cei mai proeminenţi susţinătorii ai Brexit-ului, în faţa mulţimii adunate la Westminster. „Este cel mai important moment din istoria naţiunii noastre măreţe”, a adăugat el.

„Nu sar în sus pentru a sărbători, dar este o mare satisfacţie, uşurare şi optimism”, a declarat unul dintre britanicii veniţi să-l asculte pe Farage, Emma Sandercock, o secretară de 53 de ani din Northamptonshire.

Premierul Boris Johnson, un susţinător fervent al Brexit-ului, a sărbătorit evenimentul cu o recepţie modestă cu vin spumant britanic şi specialităţi culinare britanice.

Pe stâncile albe din portul Dover a fost proiectat mesajul „Regatul Unit a părăsit UE” între un drapel britanic şi unul al UE.

„Este o zi fantastică”, a declarat Tony Williams, de 53 de ani, din sud-estul Londrei, citat de Reuters. „Suntem liberi, de la ora 11.00, am făcut-o. Am făcut-o!”, şi-a exprimat el bucuria.

În nordul Angliei, în oraşul Morley, care a votat în proporţie de 60% pentru Brexit, a fost organizată o mare petrecere într-o sală ornată cu culorile Regatului Unit. „Aşteptam asta din 2016”, a jubilat Joshua Spencer, un student de 25 de ani.

Deşi mai multe persoane au ars drapele ale UE în cursul zilei, atmosfera a fost în general festivă. Însă nu toţi participanţii la manifestări au fost la fel de entuziasmaţi.

„Sunt mulţumit că s-a întâmplat”, a spus Cory, un londonez de 29 de ani. „Este şi puţin trist, pentru că UE s-ar fi putut descurca mai bine dacă ar fi dat mai multă atenţie ţărilor membre”, a adăugat el.

Citește și : Trump ridică restricţiile privind utilizarea minelor antipersonal

Cu câteva ore înainte, Union Jack, drapelul britanic, a fost retras de la instituţiile europene din Strasbourg şi Bruxelles, iar drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat de pe sediul din Bruxelles al reprezentanţei diplomatice britanice pe lângă UE.

De sâmbătă 1 februarie, Regatul Unit este considerat o ţară terţă, europarlamentarii săi încetează să facă parte din Parlamentul European, iar miniştrii nu vor mai participa la consilii cu omologii europeni.

Odată cu ieşirea din UE, decisă prin referendum la 23 iunie 2016 şi amânată de mai multe ori, începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia pe 31 decembrie 2020, timp în care Londra şi Bruxellesul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.

Pentru cetăţeni puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, chiar dacă nu va mai participa la procesul decizional al UE.

Prin plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE se va reduce la 446 de milioane. Teritoriul Uniunii Europene va scădea cu 5,5%. De la 1 februarie, Parlamentul European va avea 705 membri, comparativ cu 751 (numărul maxim permis de tratatele UE) înaintea retragerii Regatului Unit. Din cele 73 de mandate care au aparţinut Regatului Unit, 27 au fost redistribuite altor state, în timp ce restul de 46 vor fi păstrate pentru potenţiale extinderi în viitor.