DISTRIBUIȚI

Parlamentul Mongoliei a votat marţi pentru înlăturarea de la conducere a preşedintelui său, după manifestaţiile cetăţenilor care au cerut demisia lui în contextul unui scandal de corupţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Enkhbold Miyegombo este un fost candidat la alegerile prezidenţiale şi fost premier. El este acuzat că a vândut posturi guvernamentale, îndeosebi de adjuncţi de miniştri, acumulând în total cel puţin 60 de miliarde de tugrik (20 milioane de euro).


Citește și: Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

Cinci deputaţi s-au aflat în fruntea revoltei pentru a obţine demisia liderului mongol, organizând un boicot care a paralizat parlamentul timp de o lună.

În decembrie şi ianuarie, mii de mongoli au manifestat la Ulan Bator, exasperaţi de scandalurile de corupţie şi de deturnarea de fonduri publice în care erau implicate personalităţi politice de rang înalt.

Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

În cursul acestei luni, preşedintele mongol Khaltmaa Battulga, care l-a învins pe Enkhbold la alegerile prezidenţiale din 2017, a adoptat o dispoziţie privind autorizarea demiterii preşedintelui parlamentului în cazul unui vot în acest sens.

Instabilitatea politică este o problemă recurentă în Mongolia. Ţara, situată între Rusia şi China, a adoptat o Constituţie democratică în 1992, după mai multe decenii de comunism.