DISTRIBUIȚI
Human Rights Watch

Circa 2.000 de persoane au manifestat vineri la Varşovia împotriva intenţiei guvernului conservator naţionalist polonez de a denunţa un tratat internaţional care urmăreşte să protejeze mai bine femeile împotriva violenţei, informează AFP, potrivit agerpres.

Adoptat în 2011 de Consiliul Europei, acest text cunoscut sub numele de „Convenţia de la Istanbul” este primul instrument supranaţional care stabileşte norme constrângătoare juridic în vederea prevenirii violenţei sexiste.


Citește și : Fostă conducătoare a organizaţiei separatiste basce ETA, condamnată la 122 ani de închisoare

„Ne pregătim pentru a o denunţa”, a declarat săptămâna trecută ministrul polonez al muncii, Marlena Maciag, la postul de televiziune ultracatolic Trwam.

Manifestante şi manifestanţi, care au răspuns apelului diverselor organizaţii feministe, s-au adunat în faţa sediului unei organizaţii neguvernamentale de cercetare şi de lobbying în favoarea „identităţii culturale”, acuzată adesea că apără „fundamentalismul religios” catolic, şi au pornit ulterior spre sediul Ministerului Muncii.

„Stop violenţei împotriva femeilor”, au strigat participanţii, agitând pancarte pe care scria „Greva femeilor”.

Polonia a semnat în 2012 şi a ratificat după trei ani Convenţia de la Istanbul, într-o perioadă în care ţara era guvernată de o coaliţie centristă.

Actualul ministru al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a considerat-o la vremea respectivă „o invenţie, o creaţie feministă care urmăreşte să justifice ideologia gay”.

Citește și : Orban: Ungaria ‘a câştigat numai o importantă bătălie, nu şi războiul’ în urma summitului UE

Convenţia de la Istanbul a generat controverse în alte câteva ţări.

Parlamentul ungar a respins-o în luna mai, guvernul premierului Viktor Orban apreciind că ea promovează „ideologia distructivă a genului” şi a „migraţiei ilegale”.

În martie 2019, parlamentul slovac a respins ratificarea sa pe motiv că ea ar fi în contradicţie cu definirea mariajului în Constituţie ca o uniune heterosexuală.