DISTRIBUIȚI
The New York Times

Manifestanţii anti-guvernamentali din Irak s-au adunat duminică din nou, de data aceasta pentru a protesta împotriva ”celor doi ocupanţi, Iranul şi SUA”, în timp ce se amplifică temerile că tensiunile generate de uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani ar putea degenera într-un conflict care să eclipseze aceste manifestaţii devenite obişnuite la Bagdad şi în alte oraşe irakiene, relatează duminică AFP, potrivit agerpres.

În timp ce legislativul irakian – care a votat o rezoluţie care cere retragerea trupelor străine – rămâne divizat între parlamentarii care doresc plecarea celor 5.200 de soldaţi americani staţionaţi în Irak şi parlamentarii care vor să fie menţinută o contrapondere în faţa influenţei partidelor şi grupărilor armate sprijinite de Teheran, manifestanţii spun că refuză să aleagă oricare din aceste două opţiuni, cuvântul de ordine al revoltei lor fiind ”ne vrem ţara înapoi”.


Citește și : Generalul iranian Soleimani figura pe lista persoanelor vizate de sancțiuni europene pentru terorism

Raidul unei drone americane ce a pulverizat vineri la Bagdad două vehicule în care se aflau Qassem Soleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis, numărul doi al coaliţiei grupărilor paramilitare pro-iraniene din Irak, a reaprins sentimentele anti-americane în această ţară ocupată de trupele SUA între anii 2003 şi 2011.

În acelaşi timp, manifestanţii critică şi ameninţările grupărilor pro-iraniene împotriva soldaţilor şi diplomaţilor americani, cum a fost asaltul din 31 decembrie asupra ambasadei SUA, şi denunţă influenţa excesivă a Teheranului la Bagdad şi folosirea de către Iran a unor grupări paramilitare irakiene pentru a-şi urmări interesele.

În oraşul Nassiriya, în sud, manifestanţii care de trei luni scandează la proteste ”Iranul afară” au refuzat trecerea unui cortegiu funerar simbolic pentru Soleimani şi Muhandis, participanţii pro-iranieni la acest cortegiu răspunzând cu focuri de armă soldate cu trei răniţi.

Într-un alt oraş din sudul Irakului, Diwaniya, sute de irakieni au protestat împotriva puterii de la Bagdad susţinută de Iran, una dintre lozincile auzite fiind ”Nu Iranului, nu Americii”. Un protest de asemenea atât anti-american cât şi anti-iranian a avut loc duminică la Najaf, unde manifestanţii au incendiat cauciucuri pentru a bloca şoselele.

Citește și : Ambasadorul american, convocat la MAE irakian cu un protest faţă de ‘încălcarea suveranităţii’ Irakului

Toate acestea se petrec în timp ce parlamentul de la Bagdad nu a reuşit să formeze o majoritate care să instaleze un guvern care să înlocuiască executivul demisionar condus de premierul Adel Abdul Mahdi – care a pledat şi el pentru retragerea trupelor străine -, iar alegerile anticipate cerute de protestatari nu se conturează.