DISTRIBUIȚI
The New York Times

Câteva sute de afgani au manifestat marţi la Kabul pentru a cere ridicarea sancţiunilor bancare de către ţările occidentale după ce talibanii au ajuns la putere, la mijlocul lui august, în condiţiile în care Afganistanul, privat de ajutor internaţional, este aproape de un colaps economic, informează AFP, potrivit agerpres.  

În mijlocul unui important dispozitiv de securitate format din combatanţi islamişti, care au autorizat manifestaţia, circa 200 de persoane s-au adunat într-o piaţă din centrul capitalei afgane, desfăşurând banderole în engleză şi în paştună pe care era scris „Lăsaţi-ne să mâncăm!”, „Restituiţi-ne banii îngheţaţi!” sau „Nu faceţi de ruşine umanitatea!”.


Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

„Principala noastră cerere este ca SUA să deblocheze bunurile noastre cât mai repede posibil. Este vorba de bogăţia poporului” afgan, a declarat Shafiq Ahmad Rahimi, 28 de ani, unul dintre organizatorii marşului, estimând că „singurul efect al acestor bunuri îngheţate este de a face poporul nostru să sufere de foame”.

După prăbuşirea fostului guvern afgan susţinut de SUA şi de aliaţii lor, ţările occidentale ”au închis robinetul” pentru ajutoare către Afganistan, provocând o profundă criză economică.

Comunitatea internaţională cere ca talibanii să respecte drepturile omului, în special drepturile femeilor, ridicând restricţiile asupra angajării şi educaţiei lor.

Naţiunile Unite au atenţionat că Afganistanul se află pe marginea uneia dintre cele mai grave catastrofe umanitare din lume, iar Programul Alimentar Mondial (PAM) a exprimat săptămâna trecută temeri în legătură cu „o avalanşă a foametei”.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

Luni seara, SUA au înaintat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie ce facilitează pentru un an ajutorul umanitar către Afganistan, stipulând că acest ajutor „nu constituie o încălcare” a rezoluţiei ce impune sancţiuni asupra unor entităţi legate de talibani.

Un prim proiect al SUA ce prevedea acordarea de la caz la caz a unor exceptări de la sancţiuni a fost respins de China, Rusia, dar şi de India sau Franţa.