DISTRIBUIȚI
The New York Times

Peste o mie de protestatari francezi din mişcarea ”vestelor galbene” s-au adunat sâmbătă în oraşul Toulouse, dar au fost imediat dispersaţi de forţele de ordine cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc, transmite AFP, potrivit agerpres.

La fel cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Montpellier, şi sâmbăta aceasta a fost lansat pe reţelele de socializare un apel pentru a face din Toulouse ”capitala naţională” a acestui protest ajuns la a 31-a sâmbătă consecutivă.


Citește și : Justiția braziliană l-a declarat iresponsabil penal pe agresorul lui Bolsonaro

Începute pe 17 noiembrie ca un protest împotriva creşterii accizelor la combustibil, manifestaţiile ”vestelor galbene” desfăşurate la Paris şi în alte oraşe ale Franţei s-au transformat într-o contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive – unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi lansatoare de gloanţe de cauciuc ”flash-ball” (LBD), din cauza acestora din urmă peste 20 de protestatari pierzându-şi un ochi. Numeroşi manifestanţi au fost judecaţi în regim de urgenţă, unii fiind condamnaţi la închisoare cu executare.

Însă în ultimele luni manifestaţiile au scăzut progresiv în intensitate, iar cea de sâmbătă de la Toulouse s-a stins repede sub un nor des de gaze lacrimogene.

”Avansam bucuroşi, cântam, şi dintr-odată zeci de poliţişti s-au năpustit asupra noastră, smulgând pancartele şi lovind cu bastoane de cauciuc manifestanţii din capul mulţimii”, declară reporterului AFP un manifestant cu ochii înroşiţi de gazele lacrimogene. Trecători, inclusiv familii cu copii, au fugit să se adăpostească prin magazinele din apropiere, potrivit aceluiaşi reporter.

Citește și : Mexicul va adopta măsuri de retorsiune dacă SUA vor impune tarife suplimentare (ministru)