DISTRIBUIȚI
www.glamour.ro

Manifestările care marchează cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii – Jubileul de Platină – se vor desfăşura în perioada 2-5 iunie. Cu această ocazie, programul festivităţilor a fost publicat joi de jurnaliştii de la AFP, potrivit agerpres

Joi, 2 iunie


Peste 1.500 de soldaţi şi muzicieni din armata britanică vor defila în timpul ceremoniei „Trooping the Colour”, ce marchează în mod oficial aniversarea reginei, deşi suverana este născută în luna aprilie.

Citește și : Grecia va preda americanilor tot petrolul confiscat de pe o navă iraniană

Această paradă militară, cu muzicieni şi cai, este o tradiţie ce datează din urmă cu peste două secole. Punctul culminant este atins odată cu apariţia familiei regale britanice în balconul oficial al Palatului Buckingham pentru a saluta mulţimea şi pentru a admira un spectacol aerian susţinut de avioane din Royal Air Force.

În balcon vor fi prezenţi doar membrii familiei regale care participă la angajamente publice oficiale în numele reginei, un detaliu care echivalează cu excluderea de la acest eveniment a prinţului Harry şi a soţiei sale, Meghan, care locuiesc în California, precum şi a prinţului Andrew, al doilea fiu al reginei, care a semnat un acord financiar pentru a pune capăt unor acuzaţii de agresiune sexuală.

Peste 2.800 de semnale luminoase vor fi aprinse la Palatul Buckingham şi în toată Marea Britanie, inclusiv în vârful celor mai înalte patru piscuri montane din ţară, precum şi pe insulele anglo-normande, Isle of Man şi teritoriile britanice de dincolo de mări.

Aceste semnale luminoase vor fi aprinse în 54 de capitale din Commonwealth de pe cinci continente, din Tonga şi Samoa din Pacificul de Sud şi până în Belize din Marea Caraibilor. La Londra, nouă poduri de peste Tamisa vor fi iluminate, la fel ca emblematicul BT Tower din capitala ţării, alături de mai multe catedrale din Anglia.

Vineri, 3 iunie

O liturghie în onoarea domniei de 70 de ani a reginei Elisabeta a II-a va fi oficiată la Catedrala Saint Paul din Londra, iar cu această ocazie va răsuna şi clopotul „Great Paul”, un eveniment care se produce foarte rar.

„Great Paul” datează din 1882 şi este cel mai mare clopot de biserică din întreaga ţară. Mecanismul său s-a defectat în anii 1970, dar a fost reparat anul trecut. De atunci, a răsunat doar de opt ori.

Sâmbătă, 4 iunie

Pasionată de curse hipice, regina Elisabeta a II-a urmează să asiste la cea de-a 243-a ediţie a prestigiosului Epsom Derby.

Seara, aproximativ 22.000 de persoane – inclusiv 5.000 de angajaţi din sectoare esenţiale în timpul pandemiei de coronavirus – sunt aşteptate să asiste la o mare petrecere organizată la Palatul Buckingham, „BBC Platinum Party”. Printre capetele de afiş ale evenimentului se află trupa Queen + Adam Lambert, legendara cântăreaţă americană Diana Ross şi celebrul star pop britanic Elton John.

Alicia Keys, Nile Rodgers şi tenorul italian Andrea Bocelii vor cânta şi ei în acest concert special, care va avea o durată de două ore şi jumătate.

Citește și : Macron îl sună pe Erdogan pentru a discuta aderearea Finlandei şi Suediei la NATO

Duminică, 5 iunie

Milioane de persoane vor participa la mese festive în aer liber în întreaga ţară, iar peste 70.000 de persoane s-au înregistrat pentru a organiza aceste „mari prânzuri jubiliare”, a anunţat Guvernul de la Londra.

Peste 600 de mese festive sunt prevăzute, de asemenea, în ţări din Commonwealth şi din restul lumii, precum Canada, Brazilia, Noua Zeelandă, Japonia, Africa de Sud şi Elveţia.

Ultima zi a de petreceri va culmina cu o mare paradă festivă în centrul Londrei, în faţa Palatului Buckingham. Muzicieni, artişti, dansatori şi actori se vor afla printre cei aproximativ 10.000 de persoane care vor participa la un amplu spectacol ce prezintă transformarea societăţii britanice după urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a în 1952. Show-ul se va încheia cu o interpretare a imnului naţional, „God Save the Queen”, în exteriorul Palatului Buckingham, condusă de starul pop britanic Ed Sheeran.