DISTRIBUIȚI
afp

Peste 50 de parlamentari democraţi din Texas fac de miercuri obiectul unor mandate de arestare semnate de liderul republican al camerei inferioare a acestui stat din SUA, considerându-se că prin absenţa lor au împiedicat adoptarea unei legi acuzate că limitează accesul la urnele de vot, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Cele 52 de mandate de arestare semnate de preşedintele Camerei Reprezentanţilor a parlamentului texan, Dade Phelan, vor fi predate miercuri dimineaţă responsabilului pentru securitatea a camerei inferioare, potrivit publicaţiei Dallas Morning News.


Citește și : Scurgere de petrol în Marea Neagră

Majoritatea republicană a votat pentru autorizarea acestor mandate de arestare, o moţiune în această privinţă fiind adoptată cu 80 de voturi pentru şi 12 voturi împotrivă.

Zeci de parlamentari democraţi din parlamentul Texasului au plecat în luna iulie la Washington pentru a împiedica astfel o şedinţă extraordinară destinată aprobării unei legi electorale controversate.

Or, legislaţia din Texas autorizează arestarea parlamentarilor absenţi de la şedinţele de votare şi aducerea lor, dacă este nevoie cu forţa, în hemiciclu.

Această şedinţă extraordinară a trebuit să fie convocată întrucât aceiaşi aleşi democraţi au părăsit hemiciclul în luna mai în timpul supunerii la vot a acestei legi electorale, pe care preşedintele american Joe Biden a denunţat-o ca fiind un ”atac contra democraţiei”.

Absenţa parlamentarilor respectivi a împiedicat obţinerea cvorumului pentru a se putea vota.

Citește și : Fostul dictator din Sudan va fi predat CPI

Proiectul de lege republican vizează creşterea siguranţei alegerilor, interzicând votul în sistem ‘drive-in’ sau instaurând numeroase restricţii cu privire la votul prin corespondenţă.

Însă aceste restricţii vizează cel mai adesea dispoziţii care facilitează votul minorităţilor, în special afro-americanii, care în general sunt favorabili democraţilor.