DISTRIBUIȚI
ABC

‘Îmi place Washingtonul, dar e un loc meschin, un loc foarte înşelător’, este lecţia principală pe care a învăţat-o preşedintele american Donald Trump după primul său an petrecut la Casa Albă. Într-un interviu de 53 de minute acordat miercuri agenţiei Reuters, stând în Biroul Oval cu o sticlă de Diet Coke la îndemână, Trump a vorbit despre imigraţie, despre controversa din jurul comentariilor sale vulgare la adresa unor state, dar şi despre criza nord-coreeană şi poziţionarea unor state precum şi China şi Rusia în rezolvarea acesteia. 

În chestiunea imigraţiei, Trump s-a situat în mod ferm de partea republicanilor conservatori, criticând propunerea bipartizană – care i-a fost prezentată săptămâna trecută de senatorul republican Lindsey Graham şi de colegul democrat al acestuia, Dick Durbin – ca ‘oribilă pentru securitatea frontierelor’ SUA, neprevăzând fonduri suficiente pentru construirea unui zid la graniţa cu Mexic. Propunerea este şi ‘foarte, foarte slabă’ în privinţa reformării sistemului de imigraţie, pentru că nu include reducerea vizelor pentru familiile extinse ale imigranţilor şi nu pune capăt unui program de loterie a vizelor, a susţinut Trump, potrivit agerpres.


Citeşte şi: 52 de oameni au murit de vii într-un autobuz care a luat foc în mers – VIDEO

Propunerea Senatului – menită să răspundă cererilor democraţilor de protejare a tinerilor ajunşi ilegal în SUA pe când erau copii şi supranumiţi ‘Dreamers’ – este foarte departe de ceea ce majoritatea republicanilor consideră că este necesar să se întâmple, a spus Trump. ‘Este opusul a ceea ce am susţinut în campanie’, a comentat el. Trump crede că un acord este încă posibil până la data-limită 5 martie, dar avertizează că ‘timpul se scurge’.

Întrebat despre reuniunea privată cu grupul de senatori republicani şi democraţi, la Casa Albă, la care Trump ar fi folosit un termen vulgar pentru a descrie Haiti şi ţări africane, preşedintele nu a vrut să confirme că a vorbit despre ‘ţări de rahat’ (‘shithole countries’). ‘Iubesc oamenii din Haiti. Am făcut campanie, am mers de două sau trei ori în Little Haiti din Miami’, s-a apărat el. Trump a mai spus că şi-a pierdut încrederea în senatorul democrat Dick Durbin, unul din participanţi, care a dezvăluit public limbajul folosit de preşedinte la întâlnirea de la Casa Albă, declanşând un val de acuzaţii pentru rasismul de care s-ar face vinovat acesta. ‘Nu voi intra în detalii despre ce am zis, dar vă voi spune, a fost o întâlnire dură’, s-a limitat Trump să comenteze.

Referitor la rolurile Rusiei şi Chinei în problema nord-coreeană, Trump a amintit că a discutat în ziua precedentă cu preşedintele chinez Xi Jinping, insistând că are cu acesta ‘o mare chimie, o relaţie grozavă’. ‘(Chinezii) fac foarte multe. Dar ar putea face mai mult. 93% din comerţul (Coreei de Nord) trece prin China’, a menţionat el.

Citeşte şi: Înainte de Olimpiada de Iarnă, Phenianul ‘îşi arată muşchii’ printr-o paradă militară de proporţii

‘Rusia nu ne ajută deloc cu Coreea de Nord. El (preşedintele rus Vladimir Putin) poate face multe. Dar, din nefericire, nu avem o relaţie – e mare păcat, dar, din nefericire, nu prea avem o relaţie cu Rusia şi în unele cazuri este probabil că ceea ce China ia înapoi, Rusia oferă. Aşa încât rezultatul net nu este la fel de bun pe cât ar putea fi’, a punctat Trump.

El a salutat discuţiile între cele două Corei cu privire la Jocurile Olimpice de luna viitoare şi a apreciat că acestea ar putea fi o fază iniţială care să ajute la detensionarea crizei.

Preşedintele nu a dorit să spună dacă SUA iau în calcul un atac limitat, preventiv împotriva Coreei de Nord. ‘Ei bine, nici de data asta nu vreau să spun ce opţiuni vreau să am în vedere. Pur şi simplu nu cred că ar trebui să vorbim presei despre opţiuni’, a spus Trump. ‘Jucăm un joc foarte, foarte dur de poker şi nu vă dezvălui cărţile’, a explicat el.

Pe de altă parte, preşedintele american nu crede că Phenianul ar putea lovi teritoriul SUA cu o rachetă. ‘Nu au ajuns încă acolo, dar sunt aproape. Şi se apropie cu fiecare zi. Şi, încă o dată, aceasta este o problemă care ar fi trebuit tratată în ultimii 25 de ani înainte ca ei să ajungă atât de aproape sau înainte ca ei să aibă capabilitatea’, a punctat Trump.

Citeşte şi: Europa ne-a luat la ochi: ‘Foarte puţine progrese în prevenirea corupţiei’

‘Cred că toţi şi-au dau seama că o vor lăsa în seama unui preşedinte care a făcut cel mai mare scor la teste’, a glumit Trump referindu-se la predecesorii săi, la o zi după ce medicul său i-a dat un scor perfect la un test cognitiv.

Trump a exprimat dubii despre utilitatea unor eventuale discuţii cu liderul nord-coreean Kim Jong-un şi a refuzat să răspundă dacă are vreo modalitate de comunicare cu acesta.

Donald Trump speră totuşi că actuala criză va putea fi rezolvată ‘într-un mod paşnic, dar e foarte posibil să nu fie posibil’.

Întrebat dacă este de părere că SUA au nevoie de mai multe sisteme de rachete defensive, Trump a spus: ‘Da, da, cred. Ordonăm mai multă (capacitate) de apărare antirachetă şi ordonăm de asemenea mai multă capacitate ofensivă (…) Mi-ar plăcea să cheltuiesc bani pe alte lucruri, dar sunt şi o persoană de mare bun-simţ’, a explicat el.

Citeşte şi: Apar primele divergenţe între Tel Aviv şi Washington. Trump îl pune la punct pe Netanyahu

Trump s-a mai referit şi la renegocierea tratatului NAFTA: ‘E posibil să pun capăt NAFTA. O grămadă de oameni vor fi nefericiţi dacă pun capăt NAFTA. O grămadă de oameni nu îşi dau seama cât de bine ar fi să punem capăt NAFTA.’

În acelaşi interviu, Trump a dat şi cel mai clar indiciu de până acum despre faptul că administraţia sa va adopta măsuri comerciale împotriva Chinei, vorbind despre ‘o foarte mare amendă pe proprietate intelectuală, care va ieşi în curând’.