DISTRIBUIȚI
bacaanmadani.com

Un mandat de arestare a fost emis împotriva kurdului Babaker Zebari, fostul şef de stat major al armatei irakiene, a anunţat Comisia irakiană pentru combaterea corupţiei duminică, relatează AFP. 

Comitetul pentru transparenţă a informat că a transmis justiţiei rezultatele anchetei sale din care rezultă, potrivit unui comunicat, că generalul Zebari este acuzat că a oferit „şapte maşini aparţinând Ministerului Apărării unor civili”.


Militar de carieră, el a intrat în armata irakiană în 1970 pentru a o părăsi în 1973 şi s-a alăturat forţelor peshmerga ale Partidului Democrat al Kurdistanului (PDK, fondat în 1946). După invazia condusă de SUA în 2003, el a devenit şeful Statului Major al armatei irakiene până în 2015, după eşecul trupelor sale în faţa grupării jihadiste Statul Islamic.

Mandatul de arestare a fost emis de justiţie „conform art.340 din Codul Penal irakian”, precizează comunicatul.

Acest articol prevede pedepse de până la „şapte ani închisoare pentru orice agent al funcţiei publice care a provocat în mod intenţionat daune fondurilor sau intereselor entităţii în care este angajat”.

Acest mandat intervine în timp ce relaţiile între Bagdad şi Erbil s-au deteriorat. Trupele irakiene au preluat controlul asupra provinciei petroliere Kirkuk, pe care Erbil şi-o dispută cu Bagdadul, precum şi numeroase alte zone în nordul ţării, unde kurzii peshmerga se desfăşuraseră în cursul anilor, în mod ilegal, potrivit Bagdadului.

Mai multe mandate de arestare au fost emise recent împotriva conducătorilor kurzi. Joi, un tribunal din Bagdad emisese unul împotriva vicepreşedintelui Kurdistanului irakian şi lider al Uniunii patriotice a Kurdistanului (UPK), Kosrat Rassoul, pentru că „afirmaţii provocatoare faţă de armata irakiană”.

Cu zece zile înainte, un tribunal din Bagdad ordonase arestarea preşedintelui şi a doi membri ai Comisiei care a organizat referendumul pentru independenţă din 25 septembrie în Kurdistanul irakian.