DISTRIBUIȚI
Know Your Meme

Mama lui Jacob Blake, un afro-american în vârstă de 29 de ani, rănit grav de poliţişti şi care probabil va rămâne paralizat pe viaţă, a făcut apel la calm marţi, în contextul în care autorităţile se tem de extinderea protestelor în Statele Unite, informează miercuri AFP , scrie agerpres.

„Fiul meu se luptă pentru viaţa lui”, a declarat Julia Jackson, mama victimei, în cadrul unei conferinţe de presă.


Citește și : Mii de persoane au primit rezultate greşite la teste pentru COVID-19 în Suedia

„Dacă Jacob ar şti ce se întâmplă, violenţa şi distrugerea, ar fi foarte nemulţumit (…) Avem nevoie să ne vindecăm”, a adăugat ea în timp ce fiul ei se afla din nou în sala de operaţie.

„Diagnosticul medical în acest moment indică că este paralizat”, a declarat avocatul familiei lui Blake, Ben Crump.

Familia lui Jacob Blake a anunţat că va depune o plângere civilă.

La fel ca şi în cazul George Floyd, tentativa de arestare a lui Jacob Blake, în cursul căreia acesta a fost împuşcat în spate în timp ce încerca să se urce în maşina în care se aflau cei trei copii ai săi, a fost filmată de un martor duminică în Kenosha, statul Wisconsin.

Cei doi avocaţi ai familiei, Ben Crump şi Patrick Salvi, au anunţat că vor merge vineri la Washington pentru a se alătura unui marş de amploare împotriva violenţei poliţiştilor, eveniment organizat cu ocazia aniversării celebrului discurs „Am un vis” al lui Martin Luther King.

Citește și : Melania Trump cere încă patru ani pentru ‘Donald’: ‘Nu doar vorbeşte, el obţine rezultate!’

Kenosha, Minneapolis, New York sau Portland sunt oraşe americane care au devenit în ultimele două zile scena unor proteste uneori violente, mii de oameni cerând să se facă dreptate în cazul Blake. În noaptea de luni până marţi, manifestanţii au scandat acelaşi slogan ca după moartea lui George Floyd, în urmă cu trei luni: „Nu este justiţie, nu este pace”.

Cei doi poliţişti implicaţi în incident au fost suspendaţi şi s-a deschis o anchetă.