DISTRIBUIȚI
SOS Mediteranee

Premierul maltez Joseph Muscat a anunţat luni că ţara sa va trimite provizii pe nava Aquarius, blocată în largul acestei insule din Mediterana după ce a salvat în weekend 629 de migranţi în largul Libiei, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Malta va trimite provizii proaspete navei. Trebuie să ne aşezăm şi să discutăm cum să prevenim astfel de evenimente pe viitor. Este o problemă europeană’, a scris Muscat într-o postare pe Twitter, făcând aluzie la disputa dintre Malta şi Italia, după ce ambele ţări au refuzat să primească nava închiriată de organizaţia neguvernamentală franceză SOS Mediterana cu 629 de migranţi la bord.


Citește și : Papa acceptă demisia a 3 episcopi chilieni în scandalul abuzurilor sexuale

Italia, aflat în prima linie a afluxului de migranţi, nu vrea să o primească, susţinând că nu este o imensă tabără de refugiaţi, în timp ce Malta susţine că migranţii au fost salvaţi în zona de responsabilitate a centrului de coordonare de la Roma.

Legislaţia UE cere ca solicitanţii de azil să se înregistreze în prima ţară de sosire, dar ţări din prima linie a fluxului de migranţi, cum ar fi Italia şi Malta, declară că povara trebuie împărţită de toate statele membre ale blocului comunitar.

Nava Aquarius a salvat sâmbătă 629 de migranţi, între care şapte femei însărcinate, 11 copii mici şi 123 de minori neînsoţiţi, dar de atunci se află în aşteptare în largul Italiei şi Maltei, care îi refuză accesul în porturile lor. Spania s-a oferit luni să autorizeze acostarea acesteia în portul Valencia (est).

Citește și : Sebastian Kurz promite că Austria va lupta cu antisemitismul în Europa