DISTRIBUIȚI
Ziarul BURSA

Familiile regale din Malaezia l-au desemnat joi pe noul suveran al ţării, un amator de sporturi, după abdicarea surprinzătoare a predecesorului său, legată – potrivit media – de căsătoria sa cu o fostă regină a frumuseţii din Rusia, informează AFP şi Reuters, scrie agerpres.

Abdicarea precedentului rege, Muhammad al V-lea, o premieră istorică, crease un şoc în această ţară din Asia de Sud-Est cu populaţie majoritar musulmană.


Citește și : Cel puţin 16 oameni au murit în protestele din Venezuela – VIDEO

Ea fusese anunţată de palat în 6 ianuarie, după săptămâni de speculaţii provocate de absenţa regelui din ţară, oficial din motive de sănătate, şi zvonuri potrivit cărora el s-ar fi căsătorit cu o fostă regină a frumuseţii din Rusia.

Potrivit presei ruse şi britanice, fastuosul mariaj cu o fostă Miss Moscova ar fi avut loc în capitala rusă.

Noul monarh, sultanul Abdullah, în vârstă de 59 de ani, este în prezent preşedintele Federaţiei asiatice de hochei şi membru în consiliul director al FIFA.

Pasionat de polo, el a studiat în Marea Britanie la prestigioasa academie militară din Sandhurst, potrivit agenţiei de presă malaeziene Bernama.

Noul suveran a fost ales în cursul unei reuniuni speciale a familiilor regale din Malaezia, convocată joi.

Sultanul Abdullah a fost „ales ca al 16-lea Yang di-Pertuan Agong (rege) pentru o perioadă de cinci ani, începând din 31 ianuarie 2019”, indică un comunicat oficial.

Malaezia este de la declararea independenţei în 1957 o monarhie constituţională cu un sistem neobişnuit: regele său se schimbă la fiecare cinci an, fiind ales de familiile regale ale vechilor sultanate care o constituie.

Citește și : Rusia avertizează SUA să nu intervină militar în Venezuela

Era rândul familiei regale din statul Pahang (est) să domnească peste ţară, dar sultanul en titre este foarte bătrân. El a decis deci să abdice în favoarea fiului său, Abdullah, permiţând astfel Consiliului regal reunit joi să-l aleagă drept noul rege.

Fostul rege, Muhammad al V-lea, care rămâne sultan al statului Kelatan, în nord-estul ţării, a fost singurul absent de la acest consiliu.

Dacă rolul regelui este mai degrabă protocolar, el este foarte respectat în Malaezia şi orice critică la adresa sa este interzisă.

Portretul său este afişat în locurile publice şi el este de asemenea şeful simbolic al Islamului în ţară, precum şi comandantul onorific al armatei.