DISTRIBUIȚI
HotNews

Statele Unite susţin în continuare integritatea teritorială a Republicii Moldova şi sprijină „negocierile în formatul 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat duminică, la Chişinău, secretarul de stat american, Antony Blinken, potrivit site-ului deschide.md, scrie agerpres

„Noi sprijinim negocierile OSCE în formatul 5+2 pentru a găsi o soluţie cuprinzătoare în conflictul transnistrean care respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova şi un statut special”, a spus Blinken, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Maia Sandu.


Citește și : Peste 200 de copii evacuaţi de la un orfelinat din Zaporojie au sosit în Liov

Preşedintele Republicii Moldova a declarat presei că situaţia din regiunea transnistreană este monitorizată. Maia Sandu a spus că în prezent în regiunea transnistreană nu sunt schimbări esenţiale în privinţa unor pregătiri de acţiuni militare.

„Nu vedem schimbări esenţiale în ce priveşte pregătiri de acţiuni militare. Dar, vreau să amintesc că pe teritoriul Republicii Moldova sunt trupe ruse de câteva decenii, deci sigur că e o vulnerabilitate. Nu avem cum să ne simţim în siguranţă, după ce vedem acest atac din Ucraina”, a declarat Maia Sandu.

Blinken s-a aflat la Chişinău în cadrul unui turneu european. El s-a angajat să sprijine Republica Moldova în gestionarea valului de refugiaţi care sosesc în această ţară ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu a solicitat ajutor imediat şi semnificativ din partea comunităţii internaţionale pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă în continuare provocărilor pe care le reprezintă criza refugiaţilor.

Citește și : Autorităţile din Mariupol anunţă o nouă încercare de evacuare a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse

”Avem nevoie urgent de ajutoare pentru cazarea temporară a acestor oameni, asigurarea lor cu strictul necesar şi redirecţionarea fluxului de refugiaţi care doresc să plece în alte ţări către statele europene care au o capacitate mai mare să-i primească”, a spus Sandu, conform declaraţiei publicate de Preşedinţia Republicii Moldova.