DISTRIBUIȚI
Bild/Joerg Voelkerling

Mai puţin de 5% dintre refugiaţii care au nevoie să fie relocaţi urgent în întreaga lume au găsit locuinţe noi anul trecut prin intermediul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), conform datelor făcute publice miercuri de acest organism, relatează DPA, potrivit agerpres.

În contextul în care 1,4 milioane de persoane îşi caută noi case, iar numai 64.000 au fost relocaţi, există o prăpastie semnificativă între nevoile de relocare şi locurile puse la dispoziţie de guvernele din întreaga lume, a precizat UNHCR.


Citeşte şi: Israelul bombardează poziţiile Hamas din Fâşia Gaza

La nivel global, peste 70 de milioane de persoane au fost strămutate forţat anul trecut din cauza războiului sau persecuţiei, dintre care 30 de milioane şi-au părăsit ţările natale.

Cei mai mulţi speră că vor putea să revină la locuinţele lor iniţiale.

În 2019, Statele Unite au primit cel mai mare număr de refugiaţi, urmate de Canada, Marea Britanie, Suedia şi Germania.

Dintre persoanele relocate anul trecut, cei mai mulţi refugiaţi au provenit din Siria, Republica Democrată Congo şi Myanmar.

Refugiaţii sunt consideraţi eligibili pentru relocare dacă au nevoi speciale sau se confruntă cu riscuri care le ameninţă viaţa.

Printre ei se pot număra persoane cu handicap sau care sunt vulnerabile din cauza orientării lor sexuale ori pentru că sunt rude cu luptători care au fost ucişi.

Citeşte şi: Nancy Pelosi, foc şi pară pe Trump: A RUPT discursul preşedintelui american!

Cu toţii pot fi puşi în pericol în ţările de origine şi de asemenea în taberele de refugiaţi în statele vecine.

UNHCR se concentrează exclusiv pe refugiaţii care sunt persecutaţi.

Competenţa sa nu îi vizează şi pe migranţii care îşi părăsesc ţările în căutarea unor oportunităţi economice mai bune pentru a-şi întreţine familiile.