DISTRIBUIȚI
Euronews

Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Rabat după intervenţia poliţiei împotriva unei mari manifestaţii a profesorilor din sectorul public marocan, informează France Presse, scrie Agerpres.

Mii de profesori din sectorul public au participat la manifestaţia organizată în centrul capitalei.


Citește și : Criza din Venezuela: Rusia îl invită pe Guaido să negocieze cu Maduro

„Nu desfiinţării şcolii publice”, „nu contractelor cu durată determinată în educaţie”, se putea citi pe banderole şi pancarte desfăşurate de mii de profesori care protestau împotriva acestor contracte în vigoare din 2016 în învăţământul naţional.

Protestatarii au scandat de asemenea sloganuri antisistem, în timp ce manifestaţia a coincis cu data aniversării mişcării prodemocraţie la 20 februarie, născută în 2011 în timpul Primăverii Arabe.

Cu ajutorul unui tun cu apă şi al bastoanelor, poliţia a intervenit pentru a dispersa protestatarii când aceştia au vrut să se desfăşoare pe un drum spre palatul regal, ceea ce nu a fost anunţat în prealabil autorităţilor.

Zeci de persoane, uşor rănite, au fost evacuate de ambulanţe şi au avut loc ciocniri între protestatari şi poliţişti, potrivit jurnaliştilor AFP.

Citește și : Nominalizările la premiul World Press Photo 2019 (GALERIE FOTO)

„Dialogul continuă cu sindicatele din învăţământ şi o întâlnire programată pentru 25 februarie va aborda revendicările lor”, a declarat pentru AFP un responsabil al Ministerului Educaţiei, sub acoperirea anonimatului.

Principalele sindicate marocane au anunţat că sprijină marşul profesorilor şi au chemat la o grevă generală în sectorul public.

Mişcarea islamistă marocană Al Adl Wal Ihsane („Justiţie şi demnitate”), interzisă dar tolerată în regat, şi-a chemat membrii să intre în grevă şi să participe la marşul profesorilor.