DISTRIBUIȚI
BBC.com

Mai multe cazuri de COVID-19 au fost confirmate la bordul a două nave de croazieră de lux pe care urmau să-şi petreacă Revelionul, a informat marţi operatorul lor german, relatează dpa, potrivit agerpres

„Am identificat cazuri de COVID-19 în timpul unor teste de rutină la bordul Europa şi Europa 2. Persoanele afectate se simt bine şi sunt asimptomatice sau au numai simptome uşoare”, a declarat pentru dpa compania Hapag-Lloyd Cruises, cu sediul la Hamburg.


Citește și : Japonia şi China vor să opereze o linie militară comună anul viitor

Cei testaţi pozitiv şi cei cu care au intrat în contact au fost izolaţi imediat de ceilalţi aflaţi la bord, a menţionat compania.

„Planul este ca cei depistaţi pozitivi să fie debarcaţi la Dubai şi să intre în carantină acolo, unde îngrijirea le va fi asigurată de un provider medical”, a adăugat sursa citată.

Până marţi după-amiază, ambele nave de croazieră ajunseseră în Marea Arabiei, de unde urmau să ajungă în Dubai.

Toţi membrii echipajelor şi pasagerii aflaţi la bordul navelor sunt vaccinaţi cu schemă completă. Atât membrii echipajelor, cât şi pasagerii sunt testaţi cu regularitate.

Citește și : SUA ajută Ucraina să-şi consolideze graniţa cu Rusia şi Belarus

Europa 2, cu 280 de pasageri şi 380 de membri ai echipajului, ar fi trebuit iniţial să se deplaseze între Dubai şi Mauritius în perioada Crăciunului şi a Revelionului. Acum croaziera urmează să se încheie cu câteva zile mai devreme decât era prevăzut, pe 30 sau 31 decembrie.

Europa, cu 240 de pasageri şi 280 de membri ai echipajului, urma să călătorească în Mauritius şi Maldive în perioada sărbătorilor. După oprirea din Dubai, ea îşi va continua drumul spre Maldive.