DISTRIBUIȚI
AM 1440 KYCR

Responsabilii prezumaţi de organizarea atentatului de luni din Bagdad pregăteau mai multe atacuri de Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulmane, a declarat duminică Ministerul irakian de Interne, care a publicat fotografiile a cinci suspecţi arestaţi, printre care trei fraţi, informează France Presse, potrivit agerpres

Premierul irakian Mustafa al-Kazimi a anunţat sâmbătă arestarea unor responsabili pentru atentatul revendicat de organizaţia Stat Islamic. 30 de oameni au murit în atentatul comis de un kamikaze care şi-a detonat centura cu explozibili într-o piaţă populară din Bagdad, în care se aflau numeroase familii în ajunul Eid al-Adha, sărbătoarea sacrificiului, marcată anul acesta între 20 şi 23 iulie.


Citește și : ‘Efect Draghi’: un adevărat boom de rezervări la vaccinare, în Italia

Forţele de securitate irakiene au dezmembrat „două reţele teroriste în provinciile Anbar (vest) şi Kirkuk (nord), responsabile pentru atacul din 19 iulie din Sadr City”, un cartier şiit din estul Bagdadului. ”Ele plănuiau alte atacuri în alte părţi ale Bagdadului şi în alte provincii în timpul Eid”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Televiziunea irakiană a difuzat în cursul nopţii „mărturisirile” celor cinci suspecţi, dintre care trei fraţi, îmbrăcaţi în salopete galbene. Această metodă este utilizată în Irak în cazurile penale importante.

Anunţul privind dezmembrarea celulei a fost făcut cu o zi înainte ca premierul Kazimi să plece la Washington, unde urmează să fie primit pentru prima dată luni de preşedintele american Joe Biden.

Premierul irakian, aflat sub presiunea unor puternice facţiuni pro-Iran din ţara sa, speră la anunţuri substanţiale privind retragerea trupelor americane din Irak. Aproximativ 2.500 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi acolo pentru a ajuta forţele irakiene în lupta împotriva SI.

Citește și : SUA condamnă atacurile talibanilor împotriva foştilor translatori afgani

Organizaţia jihadistă, care a controlat o mare parte din teritoriul irakian între 2014 şi 2017, a fost oficial învinsă , dar celulele sale latente rămân prezente în munţi şi în regiunile deşertice şi comit atacuri ocazionale.

În ianuarie, un atac sinucigaş revendicat de EI a ucis 32 de persoane într-o piaţă din Bagdad.