DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a acordat vineri Israelului un an pentru a se retrage din teritoriile palestiniene ocupate, ameninţând că, altfel, nu va mai recunoaşte statul evreu în graniţele din 1967, transmite AFP, potrivit agerpres

În discursul virtual adresat Adunării Generale a ONU, liderul palestinian a solicitat încă o dată secretarului general Antonio Guterres să convoace o conferinţă de pace internaţională.


Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Mahmoud Abbas a însoţit această cerere de un ultimatum: Israelul „are un an (la dispoziţie) pentru a se retrage din teritoriile palestiniene ocupate în 1967, inclusiv din Ierusalimul de Est”.

„Suntem gata să lucrăm în acest an pentru a delimita graniţele şi pentru a rezolva toate chestiunile legate de statutul final” al celor două state viitoare, Israel şi Palestina, a asigurat el.

„Dacă nu reuşim, atunci ce rost are să menţinem recunoaşterea Israelului pe baza graniţelor din 1967?” a mai spus preşedintele Abbas.

În plus faţă de această ameninţare, el a afirmat că ANP va sesiza Curtea Internaţională de Justiţie în termen de un an în legătură cu „legalitatea ocupării teritoriilor statului palestinian”.

Procesul de pace internaţional vizând ajungerea la „soluţia cu două state” este blocat de mai mulţi ani, aminteşte France Presse.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Israelul a respins imediat cererile liderului palestinian.

„Demonstrează încă o dată că nu mai reprezintă nimic”, a reacţionat ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, la discursul preşedintelui ANP.”Cei care sprijină cu adevărat pacea şi negocierile nu proferează ameninţări şi ultimatumuri delirante de la tribuna ONU”, a adăugat acesta.