DISTRIBUIȚI
ANSA

Circa 200 de membri ai grupării mafiote italiene ‘Ndrangheta au fost arestaţi într-o operaţiune a poliţiei în Italia şi Germania, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat al poliţiei italiene, operaţiunea a permis destructurarea unui clan important al grupării mafiote ‘Ndrangheta, activă în regiunea Calabria din sudul Italiei. Operaţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiei din Germania şi au fost confiscate bunuri în valoare de 50 de milioane de euro.


Citeşte şi: Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Africa de Sud. Peste 200 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Clanuri ale familiilor Farao şi Marincola s-au infiltrat în ambele ţări în afaceri cu vinuri, alimente, colectarea gunoiului şi servicii funerare. O serie de oficiali sunt suspectaţi de fapte de corupţie, se arată în comunicat, fără a preciza dacă aceştia sunt din Italia sau Germania.

Detalii ale operaţiunii urmează să fie oferite marţi după-amiază în cadrul unei conferinţe de presă în oraşul Catanzaro din sudul Italiei, unde procurori anti-mafia au condus ancheta.