DISTRIBUIȚI
Hot Recent News

Două avioane cu personal tehnic-militar din Rusia au sosit în Venezuela, a anunţat sâmbătă preşedintele în exerciţiu venezuelean Nicolas Maduro, care săptămâna aceasta a efectuat o vizită la Moscova în cadrul căreia s-a întâlnit cu şeful statului rus Vladimir Putin, informează agenţia de presă RIA Novosti, potrivit agerpres.

„Preşedintele Putin şi-a reafirmat întregul sprijin politic, diplomatic şi militar pentru Venezuela şi pace. Susţinerea a venit cu câteva zile în urmă…cu două avioane cu personal al Comisiei de sprijin tehnico-militar. Specialiştii ruşi se află în prezent în Venezuela. Au plecat specialiştii (ruşi) care au venit la începutul anului, ei fiind înlocuiţi de o nouă echipă”, a afirmat Maduro într-un discurs difuzat pe Twitter.


Citește și : Administrația Trump ia în considerare delistarea companiilor chineze de la bursele americane

Preşedintele rus Vladimir Putin declarase anterior că activităţile în domeniul cooperării tehnico-militare între Rusia şi Venezuela vizând furnizarea de piese de schimb şi crearea de centre de mentenanţă pentru armamentul rusesc aflat în dotarea armatei venezuelene sunt în grafic.

Potrivit acestuia, cooperarea tehnico-militară dintre cele două ţări este legată, în primul rând, de obligaţiile Rusiei de a deservi echipamentele de fabricaţie rusă achiziţionate de Venezuela.

Luna trecută, Adunarea Naţională (parlamentul) din Venezuela, controlată de opoziţia condusă de preşedintele interimar autoproclamat Juan Guaido, a declarat nul acordul militar încheiat de Caracas cu Moscova. „Acest acord nu a fost examinat nici de Comisia pentru politică externă, suveranitate şi integritate, nici de către parlament’, se arată în textul documentului postat pe contul de Twitter al parlamentului venezuelean, notează portalul Gazeta.ru.

Un avion militar efectuase la sfârşitul lunii iunie un transport în Venezuela, la câteva luni după un alt transport aerian care a amplificat tensiunile dintre Statele Unite şi Rusia, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Citește și : Încrederea în economia zonei euro, la cel mai scăzut nivel din februarie 2015

Moscova îl susţine pe liderul regimului venezuelean Nicolas Maduro, a cărui legitimitate este contestată pe larg de comunitatea internaţională. Circa 50 de state, între care SUA şi numeroase ţări din UE l-au recunoscut încă în iarnă pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido în funcţia de preşedinte interimar al Venezuelei.