DISTRIBUIȚI
Reuters

Unsprezece membri ai forţelor de ordine au fost răniţi duminică în Catalonia în cursul operaţiunilor vizând împiedicarea desfăşurării referendumul de autodeterminare, interzis de autorităţile de la Madrid, a comunicat Ministerul de Interne al Spaniei, transmite AFP, potrivit agerpres.


‘Deocamdată, în total nouă agenţi de poliţie şi doi ai Gărzii Civile au fost răniţi în timp ce executau ordinele’ justiţiei, a transmis ministerul pe Twitter, precizând că agenţii au fost loviţi cu pietre.

Pe de altă parte, departamentul de sănătate din Catalonia a anunţat că 337 de persoane au primit îngrijiri medicale în urma ciocnirilor cu forţele de poliţie în timpul intervenţiilor care vizează împiedicarea referendumului.