DISTRIBUIȚI
CNN.com

Din cauza situaţiei sanitare, autorităţile spaniole au anunţat joi interzicerea tuturor manifestaţiilor de Ziua mondială a femeii la Madrid, capitala Spaniei fiind de obicei scena unor marşuri uriaşe de 8 martie, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Am luat decizia de a interzice, din motive de sănătate publică, toate manifestaţiile şi adunările, căci Madridul rămâne una din zonele Spaniei cu cea mai ridicată rată de infecţii” de COVID-19, a declarat presei prefectul Madridului, Jose Manuel Franco.


Citește și : Suedia recomandă vaccinul AstraZeneca şi pentru oamenii în vârstă

Această decizie i-a atras critici vehemente din partea organizaţiilor feministe.

„Vor să ne închidă gura, dar strigătul nostru răsună deja în lume”, scriu pe Twitter reprezentante ale Comisiei pentru 8 martie din regiunea Madrid.

„Vom fi prezente de 8 martie. Pentru că criza provocată de pandemie a afectat” în special femeile, au adăugat acestea, fără să precizeze forma pe care o va lua mobilizarea lor.

Membră a partidului stângii radicale Podemos, ministrul egalităţii Irene Montero i-a criticat „pe cei care vor să ne nege dreptul de a ieşi în stradă”, asigurând totuşi că va respecta această interdicţie.

Mai mulţi miniştri ai Partidului Socialist, care guvernează în coaliţie cu Podemos, au lansat apeluri la sfârşitul lunii februarie să nu mai fie organizate manifestaţii, din cauza situaţiei epidemiologice.

Anul trecut, la manifestaţia de 8 martie au participat peste 100.000 de persoane în capitala Spaniei. Au luat parte mai multe reprezentante ale guvernului condus de premierul Pedro Sanchez, cu o componentă importantă feminină. Trei dintre ele au fost testate pozitiv pentru COVID-19 după aceea, între care Irene Montero.

La 14 martie, la mai puţin de o săptămână după acel marş, ţara a decretat una dintre cele mai stricte carantine din lume pentru a limita răspândirea epidemiei, iar un raport al poliţiei publicat în luna mai a criticat aprobarea acordată desfăşurării acelei manifestaţii, stârnind polemică.

Citește și : UE ar trebui să-şi vaccineze toţi cetăţenii până la sfârşitul verii

În Spania, 8 martie a devenit un eveniment de neratat pentru feministe din 2018, când o grevă de amploare a avut loc, iar sute de mii de persoane au mărşăluit pe străzi.

Considerată un epicentru al feminismului de la adoptarea legii din 2004 privind violenţa de gen, Spania are o puternica mişcare feministă şi dispune de un observator public privind violenţa de gen, notează AFP.