DISTRIBUIȚI
REUTERS

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat, în mesajul transmis de Revelion, că urmează „săptămâni dificile” din punct de vedere epidemiologic, dar a exprimat speranţa că anul 2022 ar putea aduce sfârşitul pandemiei, informează cotidianul Le Monde, informează mediafax.

„În pofida tuturor încercărilor, Franţa este mai puternică acum decât era în urmă cu doi ani. Sunt optimist pentru anul care urmează, dar nu doar pentru anul 2022, ci şi pentru anii următori”, a afirmat Emmanuel Macron, care urmează să-şi anunţe formal candidatura în scrutinul prezidenţial programat în Franţa în aprilie.


Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

„Vor urma săptămâni dificile, dar există motive reale să sperăm, poate că 2022 va fi anul ieşirii din pandemie. Vaccinarea rămâne cel mai puternic avantaj pe care îl avem”, a adăugat preşedintele Franţei.

Emmanuel Macron s-a angajat să construiască „o economie mai puternică”, „un nou început” pentru Franţa, pledând pentru continuarea măsurilor de creştere a „puterii de cumpărare”. Preşedintele a amintit că Guvernul de la Paris a adoptat deja proiectul reformării asigurărilor de şomaj şi a oferit indemnizaţia pentru compensarea inflaţiei şi cecuri pentru atenuarea impactului majorării tarifelor la energie.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie