DISTRIBUIȚI
Reuters

Autorităţile franceze vor desfăşura sâmbătă un dispozitiv de securitate ‘de mare anvergură’, axat pe mai multă ‘mobilitate’ şi ‘reactivitate’ în cadrul ‘actului IV’ al ‘vestelor galbene’, pentru a contracara ‘elementele radicale’ care vor încerca din nou să se mobilizeze, a declarat vineri ministrul de interne francez Christophe Castaner, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Având în vedere informaţiile operative de care dispunem, totul sugerează că elementele radicale, agitatorii vor încerca din nou să se mobilizeze’, a afirmat ministrul de interne în cadrul unei conferinţe de presă în ajunul celui de-al patrulea weekend de manifestaţii antiguvernamentale.


Citeşte şi: Sediul CNN din New York a fost evacuat

Autorităţile se aşteaptă doar la ‘câteva mii de persoane (la Paris), dar printre aceste persoane sunt oameni ultraviolenţi’, a afirmat el, denunţând că ‘aceste trei săptămâni (de mobilizare) au dat naştere unui monstru care a scăpat de sub controlul părinţilor săi’.

Christophe Castaner a apreciat că această mobilizare reuneşte acum ‘în jur de aproape 10.000 (de persoane) în toată Franţa’.

‘Zece mii de persoane nu este poporul, nu este Franţa, este o mică minoritate’, a spus el, subliniind că această minoritate include ‘persoane paşnice şi bine intenţionate’, dar ‘de asemenea persoane care s-au radicalizat, care au deviat spre violenţă şi ură, o ură agitată de complotişti de toate nuanţele şi exploatată de mici grupuri extremiste care visează să zdruncine Republica’.

De asemenea, ministrul francez ‘nu a exclus’ prezenţa unor militanţi străini violenţi, ‘cum a fost cazul la 1 mai’ când astfel de elemente s-au numărat printre cei 1.200 de ‘black blocs’ care au manifestat la Paris. ‘Ne îngrijorează această mobilizare’ , a recunoscut el, afirmând că ‘personalul de la Arcul de Triumf a spus că a văzut un german şi un portughez manifestându-se violent la Arcul de Triumf’, care a fost vandalizat sâmbătă trecută.

Citeşte şi: Conservatorii germani îşi aleg un nou lider în locul Angelei Merkel

În total, 89.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi sâmbătă în Franţa, dintre care 8.000 la Paris, unde zeci de vehicule blindate ale jandarmeriei vor fi scoase în stradă pentru prima oară în capitala franceză.

Referitor la aceste vehicule blindate, el a spus că acestea nu ‘sunt ale armatei, nu sunt tancuri, ci mijloace specializate ale jandarmeriei naţionale care permit degajarea baricadelor’.

După violenţele ieşite din comun de la mobilizarea din weekendul trecut, ‘am făcut să evolueze acest dispozitiv în sensul unei mai bune reacţii, cu dorinţa unei mobilităţi mai mari pentru a răspunde mai eficient la strategia de dispersare’ a manifestanţilor violenţi, a menţionat Castaner.