DISTRIBUIȚI

Preşedintele francez Emmanuel Macron va efectua săptămâna viitoare, luni, o vizită la Budapesta, unde se va întâlni cu premierii din grupul de la Visegrad – Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia, a anunţat marţi şeful biroului de presă al prim-ministrului ungar Viktor Orban, informează MTI şi AFP, potrivit agerpres.

Emmanuel Macron va purta de asemenea convorbiri bilaterale cu premierul Orban şi cu preşedintele ungar Janos Ader, a menţionat Bertalan Havasi.


Citeşte şi: Trump: ‘Biden a pus în pericol relaţiile cu Regatul Unit prin înlăturarea bustului lui Churchill din Biroul Oval’ – Black News

Ulterior, liderii din Grupul de la Visegrad se vor reuni pentru discuţii şi preşedintele francez li se va alătura, a mai spus oficialul ungar, adăugând că după eveniment este prevăzută o conferinţă de presă comună.

Macron va prezenta în cadrul discuţiilor priorităţile preşedinţiei Uniunii Europene pe care şi-o va asuma Franţa cu începere de la 1 ianuarie 2022, pentru următoarele şase luni, a precizat Palatul Elysee (preşedinţia franceză).

France Presse notează că preşedinţia semestrială franceză va coincide cu campania pentru alegerile prezidenţiale din aprilie şi legislativele de la sfârşitul lui iunie din Franţa.

Cu vizita în Ungaria – prima a unui şef de stat francez în această ţară după cea a lui Nicolas Sarkozy, în 2007 -, Emmanuel Macron îşi încheie turneul în celelalte 26 capitale ale UE pe care a promis să-l facă la începutul mandatului şi care a fost încetinit în oarecare măsură de pandemie.

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, el va aborda la Budapesta „anumite dosare prioritare în următoarele luni la nivel european, îndeosebi tranziţia climatică şi digitală, întărirea apărării europene, dezvoltarea Europei sociale şi gestionarea azilului şi migraţiei”.

Citeşte şi: Israelul întăreşte controlul asupra exportului de produse informatice – Black News

Emmanuel Macron „va reveni de asemenea asupra exigenţelor europene în materie de stat de drept şi respectarea valorilor europene”, conform aceluiaşi comunicat, în condiţiile în care Ungaria este în conflict cu Bruxellesul în legătură cu o serie de reforme vizând justiţia, media, refugiaţii, ONG-urile şi minorităţile.

Macron se va întâlni şi cu „reprezentanţi ai partidelor politice ungare de opoziţie şi îi va aduce un omagiu scriitoarei Agnes Heller”, a mai indicat Elysee.

Agnes Heller, decedată în 2019, la vârsta de 90 de ani, a fost disidentă în timpul regimului comunist şi a devenit una din personalităţile opoziţiei intelectuale împotriva lui Viktor Orban.