DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a îndemnat din nou Iranul să se angajeze „în mod constructiv” în negocierile privind programul nuclear al Republicii Islamice care au fost reluate luni, discutând telefonic cu omologul său iranian, Ebrahim Raisi, a făcut cunoscut Palatul Elysee, notează AFP, potrivit agerpres.

Şeful statului francez a reamintit că obiectivul Parisului „este să vadă Iranul revenind la respectarea deplină a tuturor angajamentelor asumate în cadrul JCPOA şi ca Statele Unite să revină la acord”, a precizat preşedinţia, folosind acronimul englezesc al acordul nuclear semnat în 2015 şi pe care Statele Unite l-au părăsit trei ani mai târziu.


Citeşte şi: Renovarea de la Notre Dame transformă catedrala într-un ‘parc Disney al TREZIRII’ – Black News

În cursul discuţiei telefonice, care a fost confirmat şi de presa iraniană, Emmanuel Macron „a subliniat necesitatea ca Iranul să se angajeze constructiv în această direcţie, astfel încât tratativele să permită o revenire rapidă la acord”, a adăugat Palatul Elysee.

Teheranul trebuie „să revină fără întârziere la respectarea tuturor angajamentelor şi obligaţiilor faţă de AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) şi să reia rapid cooperarea care să permită Agenţiei să îşi îndeplinească pe deplin misiunea sa”, i-a mai spus Emmanuel Macron preşedintelui conservator iranian.

Citeşte şi: Deputaţii francezi permit participarea Taiwanului la organizaţiile internaţionale – Black News

După o pauză de cinci luni, negociatorii s-au reîntâlnit luni la Viena, pentru aproximativ două ore, într-un climat considerat „pozitiv”, chiar dacă încă mai sunt multe obstacole pentru a resuscita rapid acordul internaţional din 2015.

Experţii vor continua îşi vor continua activitatea în următoarele zile cu „un sentiment de urgenţă pentru a reda viaţă” pactului din 2015, a declarat diplomatul european Enrique Mora, care conduce negocierile.