DISTRIBUIȚI
Cotidianul

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat duminică să „conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni” împotriva Rusiei, după anexarea de către aceasta a patru regiuni ucrainene, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP, potrivit agerpres.   

În timpul unei discuţii la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, şeful statului francez a condamnat din nou în mod ferm anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei franceze.


Citește și : Liderii UE vor discuta la summitul de la Praga despre securitatea infrastructurilor critice

„El a reafirmat hotărârea Franţei de a ajuta Ucraina să-şi recâştige deplina suveranitate şi integritate teritorială, şi să conlucreze cu partenerii săi europeni la noi sancţiuni”, continuă comunicatul.

UE a reacţionat miercuri la anexarea celor patru regiuni ucrainene ocupate total sau parţial de Moscova, propunând în special plafonarea preţului la petrolul rus şi adăugarea de noi restricţii în schimburile comerciale cu Moscova.

Ucraina a condamnat sâmbătă „detenţia ilegală” a directorului general al centralei nucleare Zaporojie (sud), Igor Muraşov, arestat vineri de Rusia, care controlează situl, în baza unui motiv încă necunoscut.

Citește și : Militarii pucişti din Burkina Faso acuză Franţa că îl ajută pe locotenent-colonelul Damiba înlăturat de la putere

Emmanuel Macron a condamnat la rândul său această arestare şi, împreună cu Zelenski, „a subliniat urgenţa pe termen scurt de a permite rotaţia personalului ucrainean ce asigură funcţionarea şi siguranţa instalaţiilor” de la centrală.