DISTRIBUIȚI
Time Magazine

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că Europa nu poate rămâne „prizoniera” nesiguranței și amânării procesului de Brexit, în contextul în care liderii UE au stabilit joi un plan privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, relatează site-ul postului France 24, potrivit Mediafax.

„Europa nu poate rămâne prizonieră a Brexit-ului”, a declarat Macron vineri.


Citește și : Forţele Democratice Siriene proclamă victoria împotriva islamiștilor în Siria

Liderii statelor membre din Uniunea Europeană au stabilit joi un plan în două părți privind ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar. Potrivit textului final al înțelegerii, UE este de acord să amâne procesul privind Brexit până pe 22 mai, cu condiția ca Theresa May să convingă Parlamentul britanic să îi aprobe acordul săptămâna viitoare. Dacă acordul nu va fi aprobat de Parlament, ieșirea Marii Britanii din UE va fi amânată automat până pe 12 aprilie.

Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul.

Citește și : Procurorul special Mueller nu recomandă noi inculpări în cadrul anchetei ruse (presa)