DISTRIBUIȚI
The Times

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat luni un ‘eşec’ al summitului UE cu privire la repartizarea posturilor-cheie la vârful blocului comunitar, ceea ce – în opinia sa – ‘nu oferă o imagine serioasă a Europei’ şi nu o ‘face credibilă pe plan internaţional’, criticând totodată incapacitatea liderilor europeni de a alege un candidat la preşedinţia Comisiei Europene, în pofida nopţii albe petrecute la masa discuţiilor, declarându-se totuşi încrezător că vor ajunge la un acord marţi, potrivit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

După o noapte de negocieri fără succes, şeful statului francez a denunţat agasat ‘reuniuni prea lungi care nu duc la nimic’ şi ‘ore petrecute în vorbărie’, ironizând pe seama ‘clubului Celor 28 care se reuneşte fără să decidă vreodată’.


Citește și : Mossadul are certitudinea că Iranul se află în spatele atacurilor din Golf

Deşi summitul a fost suspendat până marţi dimineaţă în lipsa unui acord, el speră totuşi în deblocarea situaţiei rapid marţi.

‘Revin mâine la 11:00 şi cred că mâine vom putea avea în câteva ore un acord’, şi-a exprimat speranţa Macron.

‘Uneori, oboseala duce la iritări, este ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă, ele sunt inutile şi, deci, trebuie să avem înţelepciunea de a lăsa să treacă câteva ore’, a subliniat el, explicând că liderii europeni au fost în cursul nopţii de duminică spre luni ‘foarte aproape de un acord’.

Chiar dacă propunerile pentru funcţiile-cheie nu au permis să se ajungă la un acord, ‘trebuie să ne mişcăm’, a apreciat Macron, indicând că ‘Frans Timmermans, Michel Barnier sau Margrethe Vestager ori alţii au competenţele de a avea funcţii executive de nivel înalt’.

‘Acest eşec este legat de divizările şi, uneori, de ambiţiile personale care nu-şi au locul la masa’ discuţiilor, a afirmat în continuare Emmanuel Macron, refuzând să menţioneze nume. ‘Este nevoie ca aceste reuniuni să fie mai bine pregătite. Întregul proces a fost gândit prost’, a mai opinat el.

‘Nu oferim o imagine serioasă a Europei’, a deplâns preşedintele francez. Acest eşec subminează credibilitatea europenilor pe plan internaţional şi în rândul concetăţenilor şi arată necesitatea de a reforma regulile de funcţionare ale UE, de aceea orice extindere (către noi state membre) este ‘imposibilă’, a spus Macron.

Citește și : Iranul şi-a mărit stocul de uraniu slab îmbogăţit peste pragul stabilit de Acordul de la Viena

‘Atât timp cât nu am reformat metoda noastră guvernamentală, nu vom fi credibili la nivel internaţional şi nu vom putea extinde UE. Nu putem avea o lume din ce în ce mai violentă pe subiecte geopolitice, climatice, democraţii iliberale sunt în curs de afirmare şi să fim un Club din 28 care se reuneşte fără să decidă vreodată, să fim serioşi! Şi concetăţenii noştri văd aceasta! Deci, depinde de noi să ne mişcăm. Trebuie să ne schimbăm regulile! Îmi voi depune toată energia în acest scop. Nu putem fi ostaticii grupurilor mici care se formează’, a spus preşedintele francez.

‘Voi refuza orice formă de extindere înainte de o reformă profundă a funcţionării noastre instituţionale, pentru a avea acel spirit de seriozitate’, a pledat Emmanuel Macron. ‘Nu suntem serioşi procedând astfel, nu ne putem petrece atâtea ore în vorbărie’, a mai spus el.