DISTRIBUIȚI
Daily Express

Preşedintele francez Emmanuel Macron va cere joi lui Boris Johnson, în cursul întrevederii lor la Paris, „clarificări”, întrucât cererile premierului britanic pentru renegocierea Brexit „nu sunt o opţiune viabilă”, potrivit AFP, scrie agerpres.

„Aştept clarificări de la Boris Johnson”, a declarat miercuri preşedintele, exprimându-şi dorinţa ca discuţiile cu Londra despre Brexit să fie „cât mai amicale şi mai amiabile”posibil.


Citește și : Putin: SUA pot lansa noi rachete de croazieră în Europa după retragerea din INF

Emmanuel Macron a făcut această declaraţie în faţa jurnaliştilor la Paris, în timp ce Boris Johnson era primit la Berlin de cancelarul Angela Merkel, care a apreciat ca posibil să să ajungă la un acord negociat cu Londra „în următoarele 30 de zile”.

Preşedintele francez a insistat totuşi asupra necesităţii ca Boris Johson, care va primit să dejuneze la Elysee, să facă să evolueze cererile sale, căci „renegocierea în termenii propuşi de britanici nu reprezintă o opţiune viabilă”. „Şi aceasta a fost afirmat întotdeauna foarte clar de negociatorul” UE, Michel Barnier, a spus Macron.

Pentru europeni, prioritatea este de a salva „integritatea pieţei europene” şi „stabilitatea Irlandei” pe baza unui „good Friday agreement”, acordul de pace semnat în Irlanda de Nord, a insistat el.

Potrivit lui, un „Brexit dur”, fără acord la 31 octombrie, „ar fi responsabilitatea guvernului britanic”, care „are întotdeauna posibilitatea până în ultima secundă să retragă Articolul 50” pe care se bazează Brexitul.

Citește și : Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan

Franţa „s-a pregătit” pentru acest scenariu: „Toate textele au fost parcurse, suntem în termen. Au fost angajaţi vameşi, experţi veterinari….”

Potrivit lui Emmanuel Macron, Brexitul este înainte de toate „o criză democratică britanică” şi trebuie „ajutaţi britanicii să o gestioneze”. Dar, în afară de aceasta, Regatul Unit „este un partener strategic structurant absolut fundamental” pentru Franţa şi celelalte ţări europene, a adăugat el.