DISTRIBUIȚI
Le Monde

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat „foarte şocat” de imaginile surprinse de camere de supraveghere din Paris în care un producător de muzică de culoare este bătut şi agresat verbal cu insulte rasiste de poliţişti, relatează vineri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Incidentul petrecut la intrarea într-o clădire a fost filmat de televiziunea prin circuit închis şi cu telefonul mobil, iar imaginile au circulat online şi au fost preluate de canalele de ştiri franceze.


Citește și: Donald Trump și-a anunțat plecarea de la Casa Albă

Presupusa victimă, identificată ca Michel Zecler, le-a povestit reporterilor că a fost asaltat de poliţişti în studioul său din arondismentul 17, pe 21 noiembrie, după ce a intrat în imobil la vederea unei maşini de poliţie pentru a evita să fie amendat, întrucât ieşise pe stradă fără mască, ceea ce încalcă regulile sanitare anti-COVID-19.

El susţine că poliţiştii au intrat după el în clădire şi au început să-l agreseze, adresându-i şi insulte cu caracter rasist.

Zecler a precizat că a depus plângere la Inspectoratul general al poliţiei naţionale.

Citește și: Parlamentul European cere RETRAGEREA trupelor turce din Cipru

O sursă apropiată de dosar a menţionat pentru France Presse că patru poliţişti au fost suspendaţi în legătură cu acest caz.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de AFP, preşedintele Macron s-a întâlnit joi cu ministrul de interne Gerald Darmanin şi i-a cerut să impună sancţiuni foarte clare împotriva poliţiştilor implicaţi. Ulterior, ministrul a anunţat că va cere suspendarea celor patru.