DISTRIBUIȚI
AFP

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 30 au fost rănite în mai multe explozii care au lovit joi un centru cultural şiit din vestul capitalei afgane Kabul, a anunţat Ministerul de Interne, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

‘Ţinta atacului a fost centrul cultural Tabayan. Acolo avea loc o ceremonie cu ocazia împlinirii a 38 de ani de la invazia sovietică în Afganistan, în momentul în care o (primă) explozie s-a produs’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.


Citeşte şi: Putin spune că explozia de la Sankt Petersburg este un atac terorist

Centrul cultural este situat în apropierea sediului Afghan Voice Agency, despre care s-a crezut iniţial că ar fi fost ţinta atacului.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, citat de dpa, un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer în interiorul clădirii, iar alte două explozii au avut loc în exterior, unde oamenii se adunau pentru a oferi ajutor.

Responsabilitatea atacului nu a fost revendicată deocamdată. Într-un mesaj pe Twitter, purtătorul de cuvânt taliban Zabihullah Mujahid a negat orice implicare a grupării sale.