DISTRIBUIȚI
ABC Goldfields-Esperance: Andy Tyndall

Lunetişti aflaţi la bordul unor elicoptere au împuşcat mortal peste 5.000 de dromaderi sălbatici în Australia în cadrul unei campanii demarate pentru a reduce ameninţarea pe care aceste animale o reprezintă pentru populaţie în contextul secetei severe din interiorul ţării, au anunţat marţi autorităţile locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Potrivit oficialilor din statul Australia de Sud, cirezi „cu efective extrem de importante”, aflate în căutare de apă şi de hrană, se apropiau tot mai mult de zone locuite, periclitând rezervele acelor sate, provocând pagube şi reprezentând un pericol pentru automobilişti.


Citeşte şi: Accident de metrou în Napoli (VIDEO)! Cel puţin 13 oameni sunt răniţi!

Australia, o insulă-continent, s-a confruntat în 2019 cu cel mai călduros şi mai secetos an al său de la debutul înregistrărilor meteorologice moderne, fenomen care a provocat dramatice incendii de vegetaţie – ce continuă să se manifeste în anumite regiuni – şi penurii de apă în numeroase localităţi.

Această campanie de sacrificare a dromaderilor sălbatici, desfăşurată pe durata a cinci zile, s-a încheiat duminică în teritoriul Anangu Pitjantjatjara Yankunytjatjara (APY), o vastă zonă guvernamentală locală (LGA) administrată de populaţia aborigenă în nord-vestul extrem al statului Australia de Sud, a precizat Richard King, director general al teritoriului APY, unde locuiesc aproximativ 2.300 de persoane.

„Înţelegem îngrijorările apărătorilor cauzei animalelor, dar există multă dezinformare legată de realităţile vieţii animalelor sălbatice non-endemice, în una dintre cele mai aride şi mai izolate zone de pe Terra”, a precizat Richard King într-un comunicat.

„În calitate de apărători ai acestor terenuri, trebuie să gestionăm o specie dăunătoare care a fost introdusă pentru a proteja preţioasele rezerve de apă ale populaţiei şi trebuie să protejăm cu prioritate viaţa tuturor, inclusiv a copiilor, a persoanelor vârstnice, a florei şi a faunei indigene”.

Richard King a mai spus că dromaderii slăbiţi rămâneau adeseori blocaţi în puţuri şi bălţi unde riscau să moară, contaminând astfel rezervele de apă locale, atât de preţioase pentru localnici şi pentru fauna sălbatică.

„Seceta persistentă, care nu este greu de administrat pentru fauna indigenă, generează situaţii de slăbiciune gravă în rândul dromaderilor sălbatici”, a adăugat acelaşi oficial australian.

Conform liderilor APY, peste 5.000 de dromaderi au fost sacrificaţi.

Dromaderii au fost introduşi în Australia în anii 1840 de către colonişti, care îi foloseau pentru explorare sau pentru transportarea mărfurilor şi a bunurilor, înainte de construirea liniilor de cale ferată.

Vezi şi: Un autobuz plin cu pasageri a fost înghiţit brusc de o alunecare de teren (VIDEO). Şase oameni au murit!

Aproximativ 20.000 de exemplare au fost importate din India într-un interval de circa 60 de ani.

Trăind în libertate în preeria australiană şi fără să se confrunte cu un prădător natural, aceste animale s-au înmulţit şi sunt în prezent considerate o specie dăunătoare, care contaminează izvoarele de apă şi periclitează zonele fragile, dar şi fauna şi flora indigene.

Australia va fi de acum ţara care deţine cea mai mare populaţie de dromaderi sălbatici din lume, anumite estimări oficiale vorbind despre 1 milion de exemplare care trăiesc în vastele întinderi deşertice din centrul ţării.