DISTRIBUIȚI

Regatul Unit urmează să furnizeze Ucrainei un ”număr mic” de blindate lansatoare de rachete antiaeriene de tip Stormer, anunţă luni ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, relatează AFP, scrie news.ro.  

Aceste rachete antiaeriene de tip Starstreak promise Ucrainei sunt ”desfăşurate şi folosite de trei săptămâni pentru a-şi apăra teritorul”, a anunţat Ben Wallace luni, în Parlamentul britanic.


Citește și :  Macron pe primul loc în scrutinul prezidenţal din Franţa (sondaje)

”Pot anunţa Camera (Comunelor) că vom dona un număr mic de vehicule blindate echipate cu lansatoare pentru aceste rachete antiaeriene”, a declarat el.

”Aceste vehicule de tip Stormer vor oferi forţelor ucrainene capacităţi antiaeriene cu rază scurtă de acţiune atât pe timp ce zi, cât şi pe tmp de noapte”, a precizat el.

Ben Wallace a subliniat că Regatul Unit estimează că ”aproximativ 15.000 de militari ruşi” au fost ucişi ”în timpul ofensivei lor în Ucraina”.

Regatul Unit a furnizat Ucrainei, până în prezent, aproximativ 5.000 de rachete antitanc, cinci sisteme de rachete antiaeriene cu peste 100 de rachete şi 4,5 tone de ezplozivi.

Citește și : Ucraina acuză Rusia de lipsa de coridoare umanitare din oraşul-port Mariupol