DISTRIBUIȚI
Financial Intelligence

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a decorat marţi mai mulţi membri ai serviciilor speciale belaruse care au participat la ”o operaţiune specială” pe teritoriul Ucrainei, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

”Preşedintele a înmânat astăzi premiile efectivelor Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) care au luat parte la o operaţiune specială în Ucraina”, a anunţat biroul de presă al preşedinţiei belaruse pe canalul său de Telegram.


Citește și : Turcia nu cedează: Finlanda şi Suedia trebuie să facă paşi concreţi pentru a fi lăsate să adere la NATO

Detaliile respectivei operaţiuni nu au fost făcute publice, dar în acelaşi mesaj se menţionează că vor fi evocate în cursul serii la o emisiune televizată.

Potrivit presei, decorarea ar putea avea legătură cu o operaţiune de eliberare a unor cetăţeni belaruşi, printre care se numărau şi şoferi de camion, reţinuţi în Ucraina.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko declarase la începutul lunii că serviciile secrete belaruse au acţionat ”strălucit” pentru eliberarea unor cetăţeni reţinuţi în Ucraina. ”Am atenţionat partea ucraineană că ne vom vedea obligaţi să desfăşurăm o operaţiune specială pentru a elibera aceşti oameni”, a spus el atunci.

Citește și : Prima navă cargo a plecat din portul Mariupol cu destinaţia Rusia

Belarusul nu a participat direct la agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, dar şi-a oferit teritoriul pentru ca trupele ruse să lanseze la începutul invaziei ofensiva asupra nordului Ucrainei şi regiunii Kiev, zone de unde armata rusă s-a retras între timp pentru a se concentra pe estul Ucrainei.