DISTRIBUIȚI
Economica.net

Belarusul nu va face niciun compromis cu privire la propria suveranitate şi independenţă, a declarat vineri preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko în discursul său anual privind starea naţiunii, subliniind că belaruşii ţin la unitatea ţării lor după experienţa amară a separării poporului belarus şi recroirii graniţelor în decursul istoriei, transmite postul de radio Eho Moskvî, scrie Agerpres.

Declaraţia preşedintelui belarus intervine după ce premierul rus Dmitri Medvedev îndemnase miercuri ca Rusia şi Belarus să-şi accelereze procesele de integrare în cadrul Uniunii dintre cele două state (conform tratatului semnat în 1997). Cooperarea dintre cele două ţări ar trebui să fie, în cele din urmă, reciproc avantajoasă, subliniase totodată prim-ministrul rus.


Citește și: Gruşko: Moscova efectuează modernizarea forţelor sale din Marea Neagră ca răspuns la consolidarea prezenţei NATO

În realitate, elita şi societatea din Belarus nu doresc o unificare cu Federaţia Rusă, a comentat pentru Eho Moskvî politologul rus Valeri Solovei, potrivit căruia cazurile de presiune exercitate de Moscova asupra Minskului s-au intensificat în ultimul timp.

Dar Moscova şi Minskul nu reuşesc să se pună de acord nu doar asupra ansamblului relaţiilor, ci chiar şi asupra unor subiecte separate, notează Eho Moskvî. De exemplu, cu privire la costul construirii primei centrale nucleare din Belarus, pentru care Minskul se va împrumuta de la Rusia.

Preşedintele Lukaşenko a declarat vineri că ridicarea centralei va costa în cele din urmă nu 10, ci 7 miliarde de dolari, dar a fost rapid ‘corectat’ de ambasadorul Rusiei la Minsk, Mihail Babici. Potrivit acestuia, Lukaşenko dispune de informaţii inexacte şi este prematur să se vorbească de costul final al centralei. ‘Va fi posibil să se calculeze abia după construcţia ambelor reactoare. Şi aceasta, după cum ştim, se va întâmpla nu mai devreme de anul 2020’, a spus Babici, citat de portalul economic rusesc Rbc.

Citește și: Congresul SUA somează Administrația Trump să trimită versiunea completă a raportului MUELLER